Taxa (i)legala de prima inmatriculare

În ultimul timp, auzim tot mai multe despre aceasta asa numita „taxa de prima înmatriculare”. Este deja de notorietate incompatibilitatea reglementarilor în materie cu dreptul comunitar, motiv pentru care au si fost abrogate normele privind taxa de poluare, deocamdata. Caci, în ciuda numeroaselor critici, se pare ca din 2013 va intra în vigoare o noua forma a taxei. În aceste conditii putem doar sa ne întrebam cu ce va diferi noua reglementare de cele dinainte. Pentru aceste motive, am ales sa analizam, pe scurt, care este posibilitatea ca noua taxa sa fie legala si care ar fi fost solutiile viabile pentru a asigura legalitatea acesteia, precum si remediile juridice de care contribuabilii se pot folosi, în prezent.

Scurt istoric al taxei

Prima forma a taxei a fost instituita prin legea nr. 343/2006 care a a adaugat la Codul fiscal asa numitele „Taxe speciale pentru autoturisme si autovehicule.”  Potrivit argumentelor aduse de catre Ministerul Mediului si Ministerul Finantelor Publice, introducerea acestei taxe era necesara pentru a asigura protectia mediului si pentru a preveni importul de autoturisme si autovehicule second-hand poluante din celelalte state membre ale Uniunii Europene.

Cea mai grava problema pe care o genera taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, cu privire la autoturimele second-hand înmatriculate pentru prima data în România era încalcarea dreptului comunitar. Astfel, art. 90 TCE (actualul art. 110 TFUE) prevede: „Niciun stat membru nu poate impune, direct sau indirect, asupra produselor provenind din alte state membre, impozite sau taxe interne care nu sunt percepute, direct sau indirect, asupra produselor nationale similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate aplica în cazul produselor provenind din alte state membre masuri de impozitare interna care sa asigure protectia indirecta a produselor nationale.”
Ulterior, în lumina criticilor media crescânde, a hotarârilor judecatoretti defavorabile Guvernului precum si datorita procedurii de infringement declansata împotriva statului român, autoritatile publice au decis înlocuirea acestei taxe cu taxa de poluare. Aceasta a fost reglementata prin OUG nr. 50/2008 care a intrat în vigoare la 1 iulie 2008. De data aceasta, s-a precizat ca taxa a fost introdusa „în scopul asigurarii protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru îmbunatatirea calitatii aerului si pentru încadrarea în valorile limita prevazute de legislatia comunitara în acest domeniu” precum si „tinând cont de necesitatea adoptarii de masuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudentei Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene”.

Cu toate acestea, conform hotarârilor pronuntate în cauzele Tatu si Nisipeanu, ambele contra României, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a stabilit ca si aceasta a doua forma a taxei contravine dispozitiilor comunitare.

A urmat ulterior Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule care a fost modelata pe acelasi concept si mecanism de prelevare. De data aceasta, însa, autoritatile au realizat repede ca nici aceasta forma a taxei nu este compatibila cu art. 110 TFUE si au suspendat legea prin OUG nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, pâna la 1 ianuarie 2013. Desigur ca OUG nr. 1/2012 nu a rezolvat problema ci doar a oferit o oarecare solutie temporara urmând sa aflam în data de 1 ianuarie 2013 care va fi evolutia acestei taxe, în continuare, si care vor fi remediile oferite contribuabililor.

Jurisprudenta comunitara în materie

O cicumstanta demna de luat în calcul este faptul ca, declararea acestei taxe ca încalcând art. 90 TCE nu a fost o surpriza pentru statul român. Astfel, prin hotarârea Curtii Europene de Justitie din 5 octombrie 2006, în afacerile reunite C-290/2005 si C-333/2005, Curtea a decis: Articolul 90 parag.1 din Tratatul CE trebuie interpretat ca interzicând o taxa precum cea prevazuta de Legea privind taxele de înamtriculare atât timp cât:
1. Taxa este perceputa asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima data în circulatie pe teritoriul unui stat membru;
2. Valoarea taxei, determinata exclusiv prin raportare la caracteristicile tehnice ale autoturismului (tipul autoturismului, capacitatea cilindrica) si clasificarea din punct de vedere al poluarii, este calculata fara a se lua în calcul deprecierea autoturismului, de o asemenea maniera încât, atunci când se aplica autoturismelor second-hand importate din statele membre, aceasta excede valoarea taxei incluse în valoarea reziduala a unor autoturisme second-hand similare care au fost deja înregistrate în statul membru în care sunt importate .
Prin urmare, statul român ar fi trebuit sa ia masuri pentru a asigura concordanta cu jurisprudenta CJUE înca dinainte de intrarea în vigoare a primei forme a taxei. Cu toate acestea, taxa a intrat în vigoare si s-a perpetuat pâna în prezent. Astfel, au aparut hotarârile Curtii de Justitie a Uniunii Europene din 7 aprile 2011 în afacerea C-402/09, Ioan Tatu c. Statului Român precum si afacerea C-263/10, Iulian Nisipeanu c. Statutului Român.
În ambele hotarâri, Curtea a stabilit urmatoarele: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înamtriculari în acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajeaza punerea în circulatie, în statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate în alte state membre, fara însa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala”.
În actiunea principala, Guvernul României a sustinut în fata Curtii ca scopul urmarit de aceasta reglementare este protectia mediului. Cu privire la aceasta  observatie, domnul Tatu a precizat, în mod corect, apreciem noi, urmatoarele: „obiectivul protectiei mediului mentionat de guvernul român, care se materializeaza în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulatia în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 si Euro 2 si care au o capacitate cilindrica mare, si pe de alta parte, de a folosi veniturile generate de aceasta taxa pentru finantarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet si mai coerent aplicând taxa de poluare oricarui vehicul de acest tip care a fost pus în circulatie în România. O astfel de taxare, a carei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere, este perfect posibila, nu ar favoriza piata nationala a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulatie si ar fi, în plus, conforma cu principiul <<poluatorul plateste>>”.

În concluzie, având în vedere cele analizate mai sus, consideram ca este evident faptul ca orice forma a acestei taxe este incompatibila cu art. 110 TFUE  atât timp cît ea se bazeaza în continuare pe acelasi mecanism de prelevare. Prin urmare, se impune cu titlu de evidenta, restituirea integrala a taxelor astfel achitate. Ba mai mult, dupa cum observa si autorul citat anterior, în mod just consideram noi, întrucât nu mai exista niciun temei legal de prelevare a taxelor de poluare, Statul Român nu poate retine nici macar o fractiune din taxele prelevate, contrar unor practici existente în acest sens, odata cu modificarea legislatiei.

Despagubirile cuvenite contribuabililor pentru taxa de poluare prelevata în mod ilegal

Cu privire la aceasta situatie, s-a afirmat în mod constant, la nivel doctrinar ca exista un principiu al îmbogatirii fara justa cauza la nivel comunitar. Îmbogatirea fara justa cauza consta într-un fapt licit concretizat într-o crestere patrimoniala înregistrata de o persoana pe seama alteia, fara ca aceasta sa fie juridic justificata, dând dreptul la recuperarea scaderii patrimoniale . Astfel, în doctrina, s-a precizat ca un astfel de principiu trebuie sa poata fi aplicat si în relatiile dintre particulari si autoritatile fiscale tocmai pentru ca daca am accepta o alta situatie s-ar prejudicia însasi bazele unui stat de drept. Întrucât prelevarea taxei s-a facut prin aplicarea eronata a legii (caci încalca art. 110 TFUE) rezultând deci în lipsa unui just titlu în baza caruia sa se faca plata catre autoritatile fiscale, restituirea sumei este obligatorie atât din punct de vedere al jurisprudentei comunitare si nationale cât si din punct de vedere al legislatiei nationale (art. 21 alin (4), art. 117 lit.d C.proc.fisc.).

Se pune însa problema stabilirii daca este sau nu datorata si dobânda legala pentru suma de bani prelevata în mod ilegal si daca da, pe ce temei legal se poate întemeia o asemenea cerere.
La o prima vedere, conform art. 2 din OUG nr. 1/2012 se prevede ca: Art. 2 (2) Sumele prevazute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care se aplica in mod corespunzator, cu exceptia prevederilor art. 124 din respectiva ordonanta. Art 124 din OG nr. 92/2003 se refera la dreptul contribuabililor la dobânda legala: Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândã din ziua urmãtoare expirãrii termenului prevãzut la art. 117 alin. (2) si (2^1) sau la art. 70, dupã caz, pânã la data stingerii prin oricare dintre modalitãtile prevãzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Or, aceasta poate doar sa însemne ca legiuitorul a considerat ca, într-o atare situatie, dobânda legala nu este datorata.
Cu toate acestea, problema este putin mai delicata caci o asemenea reglementare aduce atingere însasi dreptului la proprietate a contribabilului, drept consacrat de catre Constitutie în art. 44 precum si prin interpretarea art. 6 din Tratatul de la Maastricht si în art.1 Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului. Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului s-a pronuntat tocmai în acest sens. Astfel, prin hotarârea pronuntata la 9 martie 2006 în cauza Eko-Elda Avee c. Grecia, Curtea a decis ca refuzul autoritatii elene de a plati societatii reclamante dobânda legala cuvenita pentru restituirea cu întârziere a unor impozite platite în plus reprezinta o violare a art. 1 Protocolul aditional nr. 1 Conv.E.D.O.
Ba mai mult, s-a statuat, în mod expres, si faptul ca restituirea taxelor prelevate trebuie însotita de despagubiri adecvate pentru pierderile suferite de contribuabili (a se vedea în acest sens, afacerea C-68/79, Just c. Ministere danois de impots et accises) iar principiul îmbogatirii fara justa cauza a fost consacrat fara rezerve de Curtea de Justitie Europeana, fiind frecvent amintit în contextul unor spete în care impozitele sau taxele prelevate de statele membre erau considerate ca fiind incompatibile cu dreptul comunitar .
Or, o asemenea situatie duce la concluzia ca, în ciuda dispozitiilor OUG nr. 1/2012, dobânda legala este datorata contribuabililor într-o atare situatie. O alta interpretare ar rezulta într-o încalcare a art. 148 Constitutie caci acest drept este recunoscut în legislatia comunitara iar principiul îmbogatirii fara justa cauza reprezinta un principiu general al dreptului, devenind astfel o parte integranta a dreptului comunitar.
Prin urmare, despagubirea contribuabililor reprezinta o obligatie legata în mod indisolubil de obligatia de restituire a sumei prelevate în mod ilegal si incumba, deopotriva, autoritatilor fiscale române.
Întrucât art. 2 alin. (2) C.proc.fisc. prevede ca: (2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contributiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat iar OUG nr. 1/2012 nu prevede o procedura speciala pentru aceasta situatie  iar singurele dispozitii procedurale fiscale care se refera la restituirea sumelor de la bugetul de stat sunt cele ale art. 124 alin. (2) raportat la art. 120 alin. (7) C.proc.fisc. acestea trebuie sa fie aplicate si în cazul analizat de noi.
În final, tinem sa precizam si faptul ca, pentru a fi eficienta o asemenea reparare, ea trebuie sa cuprinda întreaga perioada în care persoana a fost lipsita de utilizarea sumei respective si, deci, dobânda este datorata pentru perioada cuprinsa între data platii si data restituirii efective.

Solutii viabile

1. Cu privire la restituirea sumelor deja achitate, cel mai bun remediu juridic ar fi acela în care Guvernul decide instituirea unor proceduri administrative simple prin care sa evite litigiile existente deja pe rolul instantelor nationale, precum si a celor viitoare.
Aceasta optiune este preferabila si dintr-un alt considerent deosebit de important si anume evitarea supraaglomerarii instantelor nationale. Precizam în acest sens ca, în conformitate cu www.realitatea.net, în perioada 2011-2012 s-au înregistrat aproximativ 80.600 de dosare pentru restituirea taxei auto si de poluare. În aceasta situatie, suntem de parere ca trebuie luate masuri cât mai repede posibil întrucât nu se întrezarette nicio alta posibilitate de ameliorare a situatiei.
Precizam ca, prevederea art. 2 a OUG nr. 1/2012 cum ca (2) Sumele prevazute la alin. (1) se restituie la cererea contribuabilului, adresata organului fiscal competent, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, care se aplica în mod corespunzator, cu exceptia prevederilor art. 124 din respectiva ordonanta, nu reprezinta o veritabila solutie, întrucât lasa conform concluziei anterioare, nerezolvata problema despagubirilor. Or, în aceste conditii, singura solutie aflata la îndemâna contribuabililor este, din nou, actiunea în fata instantei.
2. În orice caz, consideram ca singura solutie de viitor, pentru a se asigura ca astfel de probleme vor fi evitate este tocmai cea citata anterior si anume aplicând taxa pe poluare oricarui vehicul poluant care a fost pus în circulatie în România, pentru considerentele aratate deja anterior. Ba mai mult, aceasta taxa ar putea înlocui impozitul pe masini actual fiind astfel, în deplina concordanta cu art. 110 TFUE care trebuie interpretat si în sensul ca nu restrânge libertatea fiecarui stat membru de a de a construi un sistem fiscal care face diferentieri între anumite produse, chiar daca este vorba de produse similare, pe baza unor criterii obiective cum ar fi provenientta materiilor prime folosite sau procesul de productie aplicat.
În prezent, însa, singurul remediu juridic existent si posibil de folosit este sesizarea instantelor de contencios administrativ si fiscal care au format deja o jurisprudenta constanta de restituire a taxelor ilegale prin aplicarea normelor de drept comunitar, jurisprudenta care include si acordarea dobânzii legale pentru întreaga perioada în care persoana a fost lipsita de folosul sumei respective.
Termenul de prescriptie pentru actiunea în contencios administrativ si fiscal este cel prevazut în art. 135 C.proc.fisc., acesta fiind în mod unanim acceptat atât de catre legiuitorul român  cât si de catre jurisprudenta nationala si doctrina, si anume 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului urmator celui în care a luat nastere dreptul la compensare sau restituire.

Consideratii finale

Am analizat în cele ce preced, problemele pe care le-am considerat cele mai importante referitor la taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si am ales sa facem aceasta pentru ca am considerat ca aceasta nefericita situatie a dreptului românesc a adus suficient de multe prejudicii, pe o perioada de timp suficient de lunga pentru a se face presiuni asupra legiuitorul în vederea gasirii unei solutii rezonabile, din toate punctele de vedere.
În situatia de fata, putem doar sa speram ca se va alege una dintre multiplele solutii oferite de Curtea de Justitie Europeana sau una dintre cele prezentate de lege ferenda în doctrina si ca, începând cu data de 1 ianuarie 2013, va începe un proces de reparare, atât cu efecte ex tunc cât si cu efecte ex nunc, a prejudiciilor cauzate prin aceste reglementari, vadit incompatibile dreptului comunitar.

Madalina Stancu

Cuvinte cheie: Cod fiscal, despagubiri contribuabili, Legea 9/2012, legea nr. 343/2006, Legea nr. 9/2012, OUG nr. 1/2012, solutii restituirii taxei de inmatriculare, taxa poluare, taxa prima inmatriculare

Editoriale pe 11:56 a.stancu