CE va da 1,73 milioane EUR pentru a sprijini eforturile Interpolului

 

Pentru a sprijini eforturile Interpolului de combatere a criminalității la adresa speciilor sălbatice și pentru a proteja resursele naturale mondiale de comerțul internațional ilegal cu specii din flora și fauna sălbatică, Comisia Europeană trebuie să contribuie cu fonduri în valoare de circa două milioane de euro.

interpol

În următorii trei ani, cele 1,73 milioane EUR vor fi folosite pentru a sprijini proiectul de combatere a criminalității la adresa speciilor sălbatice lansat de organizația mondială de poliție sub auspiciile Consorțiului internațional pentru combaterea criminalității la adresa speciilor sălbatice (ICCWC), care include și secretariatul Convenției privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție din fauna și flora sălbatică (CITES), Biroul ONU pentru droguri și criminalitate (UNODC), Banca Mondială și Organizația Mondială a Vămilor (OMV).

Janez Potočnik, Comisarul european pentru mediu, a declarat: „Puțini sunt martori la infracțiunile împotriva mediului, însă efectele acestora au caracter mondial, țările în curs de dezvoltare fiind adesea cele care suferă cel mai mult de pe urma lor.Creșterea traficului cu specii sălbatice constituie un motiv serios de îngrijorare; comerțul ilegal cu fildeș și coarne de rinocer a atins cel mai înalt nivel în decursul unui deceniu și alte specii pe cale de dispariție, cum ar fi tigrul sau unele specii de lemn tropical sunt și ele afectate.Aceasta constituie o cauză majoră a pierderii biodiversității, iar aceste fonduri vor contribui la aplicarea legii și la cooperarea internațională în vederea înlăturării acestui fenomen îngrijorător.Fondurile ar trebui, de asemenea, să asigure un climat de încredere cu partenerii noștri și să reprezinte o dovadă a seriozității noastre în ceea ce privește lupta pentru a nu pierde biodiversitatea în lume.

Acest sprijin oferit de Comisia Europeană va ajuta semnificativ INTERPOLUL și partenerii acestuia din cadrul ICCWC să soluționeze cu mai multă eficacitate problema furtului de resurse naturale din unele dintre cele mai sărace țări din lume și să urmărească infractorii care câștigă milioane din acest comerț ilicit. Nu putem obține rezultate decât prin intermediul cooperării, iar INTERPOLUL își va continua activitatea și va reacționa la această problemă, care afectează fiecare regiune din lume, prin aplicarea legii la nivel mondial”, a declarat Ronald K. Noble, Secretarul General al INTERPOLULUI.

Înființat în 2010, ICCWC este rezultatul unui efort colectiv de a furniza sprijin coordonat agențiilor naționale de aplicare a legii în privința faunei și florei sălbatice și rețelelor subregionale și regionale pentru a contribui la conservarea și utilizarea sustenabilă a biodiversității și pentru a promova o mai bună guvernanță în vederea gestionării resurselor naturale în țările în curs de dezvoltare.

Proiectul de combatere a criminalității la adresa speciilor sălbatice urmărește să asigure pe termen lung consolidarea capacităților, un mai bun schimb de informații la nivel internațional și coordonarea eforturilor de aplicare a legii prin sprijinirea autorităților naționale responsabile cu fauna sălbatică și a administrației pădurilor din țările de origine, de tranzit și din țările consumatoare. La un nivel mai general, proiectul va contribui, de asemenea, la o mai bună guvernanță și la combaterea corupției.

Printre activitățile cheie se numără analiza necesităților în materie de capacitate sprijinită de furnizarea de asistență tehnică și financiară țărilor în care sunt identificate lipsuri; dezvoltarea și găzduirea unor programe de consolidare a capacităților, inclusiv materiale de formare, cursuri și ateliere; și mobilizarea echipelor de intervenție pentru acțiuni de aplicare a legii specifice în colaborare cu țările în curs de dezvoltare.

Ca parte a eforturilor sale de combatere a criminalității la adresa speciilor sălbatice, Comisia Europeană a decis, de asemenea, să pună la dispoziție 2 milioane EUR pentru a prelungi programul MIKE, un mecanism unic care monitorizează și abordează problema braconajului elefanților pe teritoriul continentului african.amosnews.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie