Ordinul privind modalitatea de evaluare a medicamentelor noi va fi publicat in Monitorul Oficial

 

Ordinul de ministru privind modalitatea de evaluare a medicamentelor noi sau a celor cu o noua indicatie terapeutica urmeaza sa fie publicat in Monitorul Oficial, a declarat, miercuri, secretarul de stat in Ministerul Sanatatii conf. dr. Alexandru Rafila.

Monitorul Oficial„Asteptam ca in zilele urmatoare sa fie publicat si sa ofere posibilitatea pacientilor din Romania, pe masura ce produsele vor fi evaluate, sa beneficieze de ele in cadrul programelor nationale sau ca si medicamente compensate si gratuite. Mentionez inca ca evaluarea va fi foarte serioasa si numai acele medicamente cu adevarat valoroase vor intra in cadrul acestor programe de sanatate sau vor fi compensate. Este vorba de circa 150 de medicamente, dintre care 84 sunt molecule noi, restul sunt medicamente care sunt deja incluse in anumite scheme terapeutice la care este o extindere sau o solicitare de extindere terapeutica pentru alte afectiuni. Speram ca in primele luni ale anului viitor sa putem, impreuna cu colegii de la unitatea de evaluare a tehnologiilor medicale, sa demaram procedurile si sa putem da un raspuns, pe de o parte solicitantilor care sunt companiile farmaceutice si pe de alta parte ceea ce ne intereseaza in mod deosebit pacientilor din Romania”, a explicat secretarul de stat in MS, prezent la lansarea unui proiect de catre Uniunea Nationala a Organizatiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) in parteneriat cu Coalitia Organizatiilor Pacientilor cu Afectiuni Cronice (COPAC).

Potrivit acestuia, procedura de evaluare dureaza aproximativ 90 de zile, iar includerea pe liste va fi probabil in a doua parte a anului viitor.

agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie