Studiu: Individualismul va invinge munca în echipa
Specialiştii estimează că, deşi tradiţia muncii în echipă din perioada comunismului predomină încă în România, nivelul individualismului va creşte. Principalii factori care vor contribui la acest proces de schimbare culturală sunt prezenţa multinaţionalelor şi finanţarea externă, se arată într-un raport al companiei de consultanţă AIMS Executive Search & Consulting.
“În fostele ţări comuniste, există o tradiţie a muncii în echipă, moştenită din vechea perioadă în care grupuri de angajaţi se reuneau pentru a discuta soluţii şi a crea planuri. Totuşi, de cele mai multe ori, aceste planuri nu aveau finalizare, astfel că angajaţii deveneau apatici şi cinici. Efectele secundate se regăsesc şi astăzi la generaţia persoanelor mai în vârstă, care sunt lipsite de energie”, se menţionează în raport .
Realiazatorii raportului mai menţionează că pentru a avea success în România, managerii străini ar trebui să înţeleagă că aici nivelul birocraţiei este încă foarte mare .
Raportul mai arată că, din multe puncte de vedere, angajaţii români sunt obedienţi. În general, ei urmează ordinele managerilor fără să pună întrebări sau să ceară explicaţii suplimentare. Există o teamă de expunere şi eşec. Această atitudine demonstrează că românii au nevoie de lideri puternici şi că preferă să respecte regulile stabilite de aceşti lideri.
Stilul de management practicat în România este o combinaţie între un stil care ţine cont de interesele personale ale angajaţilor şi cel german, autocratic, care pune pe primul loc reputaţia şi interesele companiei. În general, angajaţii români preferă managerii care îşi asumă riscuri şi responsabilităţi, îi protejează şi aduce beneficii companiei, se mai arată în raport.
incomemagazine.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!