Alerta pe Marea Neagra. Trei rezervoare cazute de la bordul unei nave plutesc in deriva
Autoritatile portuare din Romania sunt in alerta maxima dupa ce trei rezervoare gigant au cazut de la bordul unei nave rusesti si plutesc in deriva in Marea Neagra. Unul dintre ele a ajuns deja in apropiere de plaja din Costinesti, insa celelalte se afla in continuare in larg si sunt un adevarat pericol pentru navigatie.
De cand au fost anuntate ca in largul marii se afla trei bazine care plutesc in deriva, autoritatile portuare nu mai au liniste. Si chiar daca unul a ajuns deja la tarm, adus de valuri, celelalte doua pot intra oricand pe traseul navelor care vin spre portul Constanta.
Rezervorul adus la mal de curentii puternici a fost ridicat de echipajele de interventie. Mai greu a fost cu celelalte doua, aflate inca in larg. Doua salupe au plecat dupa ele, insa apa agitata nu le-a permis specialistilor sa le remorcheze.
Cilindrii sunt construiti in intregime din inox si au ajuns in apa dupa ce s-au desprins de la bordul unei nave rusesti care a parasit Portul Constanta Sud Agigea cu destinatia Georgia. Autoritatile portuare vor avertiza periodic navele aflate in Marea Neagra de prezenta celor doi cilindri, astfel incat sa fie evitat orice incident.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!