Guvernul se instaleaza inainte de Craciun

 

Senatorii si deputati alesi la alegerile de duminica se pot întruni la Parlament cel mai devreme în 20 decembrie, întrucât mandatul actualului Legislativ se încheie în 19 decembrie, însa pâna atunci poate fi desemnat premierul care sa finalizeze si echipa si programul de guvernare.

Conform prevederilor constitutionale, „Camera Deputatilor si Senatul sunt alese pentru un mandat de 4 ani”, iar alegerile pentru noul Parlament nu pot avea loc mai târziu de trei luni de la expirarea mandatului Legislativului.

Legea fundamentala prevede si conditiile exceptionale în care se poate prelungi mandatul Parlamentului. Reducerea acestuia nu se poate realiza însa decât în cazul dizolvarii Legislativului de catre seful statului, ceea ce duce la alegerile anticipate, nefiind o situatie în care sa ne gasim la acest moment.

Mandatul de 4 ani al actualilor parlamentari curge de la momentul depunerii juramântului, care a avut loc în 19 decembrie 2008. Prin urmare, acestia îsi vor încheia mandatul în 19 decembrie 2012 si abia apoi se pot întruni noii alesi. Daca noul Parlament s-ar întruni înainte de aceasta data, reducând astfel mandatul vechiului Legislativ, exista riscul de a fi sesizata Curtea Constitutionala.

Constitutia stabileste, de asemenea, ca „Parlamentul nou ales se întruneste, la convocarea Presedintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri”. Acesta este, de altfel, si motivul pentru care alegerile parlamentare din acest an nu puteau avea loc mai devreme de 1 decembrie. Daca alegerile ar fi avut loc mai repede, termenul de 20 de zile pentru întrunirea noului Parlament ar fi expirat înainte de 19 decembrie, când se încheie mandatul Legislativului ales în 2008.

În aceste conditii, parlamentarii alesi la alegerile de duminica se vor putea întruni cel mai devreme în 20 decembrie, când lucrarile vor fi conduse de catre decanii de vârsta. Pentru preluarea mandatului mai sunt de parcurs câtiva pasi procedurali pentru validare, care se realizeaza în Parlament si care pot fi accelerati, prin vointa alesilor, asa cum s-a întâmplat si în 2008. Este vorba despre constituirea comisiei de validare a mandatelor, formata din 15 parlamentari, care se pronunta prin votul majoritatii membrilor sai asupra propunerilor referitoare la validarea sau invalidarea alegerii parlamentarilor, precum si asupra contestatiilor formulate de cetateni români cu drept de vot. Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui senator sau deputat în cazul în care constata ca alegerea acestuia s-a facut prin încalcarea dispozitiilor legii electorale privind candidatura sau obtinerea mandatului, sau în situatii de frauda dovedita sau recunoscuta. Raportul comisiei de validare se spune votului plenului, care trebuie sa întruneasca votul majoritatii membrilor Camerei respective.

Ulterior, parlamentarii a caror alegere a fost validata depun juramântul de credinta fata de tara si popor. Refuzul de a depune juramântul atrage pierderea mandatului.

Senatul si Camera Deputatilor sunt legal constituite dupa validarea mandatelor a trei patrimi din numarul total de senatori si deputati.

Abia dupa depunerea juramântului, data de la care începe mandatul Senatului si Camerei Deputatilor nou alese, premierul desemnat poate trimite Parlamentului programul de guvernare si nominalizarile pentru echipa guvernamentala, în vederea învestirii.

La fel însa ca si în 2008, în intervalul pâna la întrunirea Parlamentului nou ales, presedintele Traian Basescu poate initia consultarile cu partidele reprezentate în viitorul Parlament si desemna premierul. „Presedintele României desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta în Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”, stabileste Legea fundamentala.

Premierul desemnat are, tot potrivit prevederilor constitutionale, un termen de 10 zile pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului si a întregii liste a Guvernului.

Având în vedere faptul ca presedintele initiaza consultarile dupa validarea rezultatelor alegerilor, care va fi facuta de BEC în urmatoarele zile, nu exista riscul ca termenul de 10 zile pe care îl are premierul desemnat sa expire înainte ca noul Parlament sa îsi înceapa mandatul.

Cel mai probabil, din 20 decembrie, când se poate întruni noul Parlament, procedurile pentru învestirea Guvernului se vor derula rapid, astfel ca noul Cabinet se va instala la Palatul Victoria înainte de Craciun.

Ioana Campean, mediafax.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie