Sapte judete afectate de ninsori

 

Traficul rutier se desfasura cu dificultate din cauza zapezii, sambata seara, in judetele Dolj, Gorj, Valcea, Hunedoara, Alba, Sibiu si Covasna, a anuntat Centrul Infotrafic al Politiei Romane.
Potrivit sursei citate, se circula ingreunat pe mai multe drumuri din judetele Dolj, Gorj, Valcea, Hunedoara, Alba, Sibiu si Covasna, unde stratul de zapada masoara pana la patru centimetri.

De asemenea, sambata seara Autostrada Arad-Timisoara a fost inchisa din cauza viscolului, reprezentantii Politiei afirmand ca masura, care a fost luata la ora 17.30, va fi valabila pana in jurul orei 21.00, in acest interval utilajele de deszapezire urmand sa intervina pentru curatarea soselei. Traficul rutier a fost deviat pe vechea ruta – DN 69.

Tot din cauza zapezii a fost restrictionata circulatia autovehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 7,5 tone pe centura municipiului Arad, pentru a permite interventia utilajelor de deszapezire.
Meteorologii au emis, vineri, doua avertizari cod galben de ninsori si ploi, potrivit carora precipitatiile vor afecta, incepand de sambata seara, Banatul, Crisana, Maramuresul, nordul Moldovei, Transilvania si Oltenia, urmand sa se extinda, duminica, in toate regiunile.

Potrivit primei avertizari, valabila de sambata, ora 17.00, pana duminica, la ora 8.00, vremea se va inrautati treptat in vestul, centrul, nordul tarii si in zona de munte. In seara zilei de sambata si in noaptea de sambata spre duminica va ninge in Banat, Crisana, apoi si in Maramures si nordul Moldovei, iar in Transilvania si Oltenia vor fi precipitatii mixte. In zona montana si in Banat, cantitatile de precipitatii vor depasi local 25 de litri pe metru patrat si izolat 50 de litri pe metru patrat. Vantul va avea intensificari in sudul si sud-estul tarii, dar mai ales la munte si in sudul Banatului, unde va viscoli ninsoarea.

A doua avertizare cod galben este valabila duminica, intre orele 8.00 si 20.00, fiind anuntate precipitatii in toate regiunile. Astfel, va ninge in Banat, Crisana, Maramures, jumatatea de nord a Moldovei si in zona montana, vor fi precipitatii mixte in Transilvania si Oltenia, iar in Muntenia si Dobrogea va ploua. Cantitatile de precipitatii vor depasi 25-30 de litri pe metru patrat in Carpatii Orientali si Meridionali si in Moldova.

Tot duminica, in special in prima parte a zilei, vantul va avea intensificari, iar in Crisana, Banat si la munte va viscoli ninsoarea. In Dobrogea, dar si in sudul Olteniei si al Munteniei, inclusiv in municipiul Bucuresti, precipitatiile vor fi sub forma de ploaie.

Directorul ANM preciza, la videoconferinta cu prefectii si autoritatile locale, ca duminica seara este posibil sa fie prelungita atentionarea meteo, dar numai pentru partea de est a tarii.

mediafax.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie