Hillary Clinton a sesizat „provocarile pentru procesele constitutionale din Romania” in cadrul OSCE de la Dublin

 

Secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton, a mentionat in interventia sa la prima sesiune a reuniunii ministeriale anuale a OSCE (Organizatia pentru Securitate si Cooperare in Europa), „provocarile pentru procesele constitutionale din Romania”.
Oficialul american a apreciat in discursul sau de la reuniunea OSCE de la Dublin ca este vizibila o crestere a ingrijorarii pentru viitorul acestei organizatii si valorilor pe care le-a aparat dintotdeauna, iar la 20 de ani de la sfarsitul Razboiului Rece mai sunt eforturi de facut pentru crearea unei Europe reunite, libere si pacificate.

Potrivit transcriptului discursului publicat joi de Departamentul de Stat, Clinton a mentionat ca s-a intalnit cu liderii unor ONG-uri din tarile membre OSCE, care i-au relatat despre noile provocari si amenintari cu care se confrunta, cum ar fi restrictionarea drepturilor omului de catre guverne, presiuni asupra jurnalistilor si organizatiilor societatii civile.

Hillary Clinton a enumerat apoi mai multe exemple concrete din mai multe tari membre OSCE care ridica ingrijorari in acest sens.
„Sunt semnale nefericite privind regresul democratiei in Ungaria si provocari pentru procesele constitutionale din Romania, precum si faptul ca persista perspectiva urata a antisemitismului, xenofobiei, discriminarii imigrantilor, minoritatii roma, persoanelor din minoritatile sexuale si altor grupuri vulnerabile”, a apreciat Hillary Clinton.

Ea s-a referit, in context, si la faptul ca „in Belarus autoritatile guvernamentale reprima sistematic drepturile omului, intimideaza jurnalistii si persecuta politic opozantii”, la  „ingrijorarea privind anchetarea selectiva a liderilor opozitiei din Ucraina, tara in care alegerile din octombrie au fost un pas inapoi pentru democratie”.

Secretarul de stat a mentionat si restrictiile privind libertatea de expresie si religioasa din Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan si Kazahstan, precum si constrangerile la adresa libertatii justitiei, atacurile la adresa jurnalistilor si alegerile care nu sunt intotdeauna libere si corecte din tarile Caucazului.

Ea a evidentiat in aceasta ordine de idei si restrictiile la adresa societatii civile din Rusia, inclusiv propunerea legislativa de a fi inregistrati ca agenti straini jurnalistii si membrii ONG-urilor care primesc finantare externa.

„Merita sa ne amintim ca in fiecare stat membru OSCE, inclusiv SUA, este loc de progrese. Efortul de constructie a democratiei si respectare a drepturilor omului nu se incheie niciodata, iar unul dintre punctele forte ale OSCE a fost ca asigura o platforma pentru discutarea acestor provocari si pentru a face progrese impreuna”, a conchis Hillary Clinton.

Secretarul de stat al SUA efectueaza in aceasta saptamana un turneu in Europa ocazionat de participarea la reuniunea ministrilor de externe ai NATO, desfasurata la inceputul saptamanii, si reuniunea ministeriala a OSCE de la Dublin.

mediafax.ro.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie