Actionar majoritar obligat de instanta sa plateasca daune

 

 Gheorghe Axinte, majoritarul de la „Corint” Târgovişte, trebuie să îl despăgubească pe minoritarul Emilian Rădescu

     Emilian Rădescu, acţionar minoritar al „Corint” Târgovişte (simbol CONY) a obţinut, în instanţă, daune de 177.949 lei de la acţionarul majoritar Gheorghe Axinte, întrucât acesta din urmă a refuzat să-şi îndeplinească obligaţia de lansare unei oferte de preluare a companiei, prevăzută într-o decizie a Curţii de Apel Ploieşti.
Potrivit Deciziei numărul 31/11 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, pe fondul deţinerii a 61,13% din acţiunile „Corint” Târgovişte, şi conform articolului 203 din Legea numărul 297/2004, Gheorghe Axinte avea obligaţia să iniţieze o ofertă publică de preluare, adresată tuturor deţinătorilor de valori mobiliare.
Conform sentinţei din 15 octombrie a Judecătoriei Târgovişte, Gheorghe Axinte trebuite să achite şi suma de 7.631 lei reprezentând cheltuieli de judecată reclamantului Emilian Rădescu, acţionar minoritar şi deţinător a 127.107 titluri ale „Corint” Târgovişte.
Conform articolului 203 din Legea pieţei de capital 297/2007, acţionarii care depăşesc 33% din titlurile unei companii sunt obligaţi la derularea unei oferte publice de preluare.
Până la decizia din 15 octombrie, care poate fi atacată cu apel, drumul lui Emilian Rădescu prin instanţe a fost lung şi anevoios.
Pe 26 martie 2008, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) l-a notificat pe acţionarul majoritar al societăţii „Corint” Târgovişte că trebuie să respecte prevederile legii şi să deruleze oferta publică de preluare.
Întrucât majoritarul nu s-a conformat, Emilian Rădescu s-a adresat Tribunalului Dâmboviţa, care, pe 20 octombrie 2008, i-a respins cererea, pe motiv că acţiunile tranzacţionate pe piaţa Rasdaq aparţin sistemului alternativ de tranzacţionare (ATS) şi, conform caracteristicilor acestui sis-tem, depăşirea pragului de 33% din acţiuni nu obligă la iniţierea ofertei publice de preluare.
Minoritarul a făcut apel împotriva acestei decizii.
Firma „Corint” Târgovişte este lis-tată pe piaţa Rasdaq care se află în prezent sub atenţia CNVM.
„Corint” Târgovişte se ocupă cu execuţia lucrărilor de investiţii pentru construcţii şi montaj metalurgic pe platforme industriale şi are un capital social de 3.075.251 lei, divizat în 3.075.251 titluri cu o valoare nominală de 1 leu/acţiune.
*  Un caz similar: Voiculescu versus Chelu
La sfârşitul anului 2011, omul de afaceri Cătălin Chelu a fost obligat să despăgubească grupul industrial „Voiculescu&Co” pentru încălcarea prevederilor legale de lansarea unei oferte publice de preluare. Valoarea prejudiciului a fost de aproximativ 500.000 de euro.
Obiectul litigiului l-a constituit nereluarea ofertei publice obligatorii, cu privire la acţiunile „Lacta Giurgiu” de către două companii deţinute de Cătălin Chelu care acţionau concertat şi care ajunseseră la o deţinere de peste 33% din acţiunile emitentului.
De altfel, omul de afaceri Cătălin Chelu a strâns o veritabilă colecţie de amenzi din partea CNVM, pentru nerespectarea obligaţiei de derulare a ofertelor publice de preluare.

DIANA ENACHE
bursa.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie