Producătorii de tutun, obligati de instanta sa le spuna fumatorilor ca i-au mintit

 

Producătorii de ţigări din SUA au fost obligaţi în instanţă să recunoască public că au minţit consumatorii de tutun în ceea ce priveşte riscurile pe care le comportă ţigările asupra sănătăţii lor. Tribunalul îi mai obligă pe producătorii de tutun să finanţeze ample campanii publicitare la TV, în ziare şi pe pachete, în care să spună explicit ce efecte are consumul de tutun asupra sănătăţii.

Un tribunal fedeal a decis că producătorii de tutun au minţit cu bună ştiinţă americanii în ceea ce priveşte efectele pe care le au ţigările asupra sănătăţii„. Această frază va fi difuzată în mod obligatoriu, în campaniile de publicitate finanţate de producătorii de tutun din SUA, vreme de doi ani, a hotărât judecătorul federal Gladys Kessler, de la United States District Court for the District of Columbia, potrivit publicaţiei Le Figaro.

Fraza va fi precedată de mesaje publicitate precum:

Anual, mor mai multe persoane din cauza consumului de tutun decât cumulat, din următoarele cauze: infectare cu SIDA, sinucideri, droguri, accidente rutiere şi alcool„.
Producătorii de tutun au fabricat cu bună ştiinţă ţigările cu suficientă nicotină, încât să creeze dependenţă„.
Când fumaţi, nicotina vă afectează creierul, din acest motiv vă este foarte greu să vă opriţi din fumat„.
Acestea sunt mesajele pe care producătorii de tutun din SUA sunt obligaţi să le difuzeze în campanii de publicitate, vreme de doi ani.
Grupuri precum Reynolds American Inc., prezent pe piaţă cu branduri ca Lucky Strike, Pall Mall, Winston şi Camel, precum şi grupul Philip Morris USA, reprezentat prin branduri ca Marlboro şi Chesterfield, vor difuza mesajele de mai sus la TV, în ziare, pe pachetele de ţigări, în punctele de vânzare şi pe paginile online ale firmelor care vând tutun, scrie Le Figaro.

Cinci milioane de persoane mor anual la nivel mondial din cauza consumului de tutun, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
În 2030, numărul deceselor datorate fumatului va depăşi 8 milioane, potrivit aceleiaşi surse.

economica.net

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie