Romania, locul 19 pe 2011 in topul tarilor din UE care au derulat proceduri de infrignement

 

Romania se afla la finalul anul 2011 pe locul 19 in clasamentul statelor UE din punctul de vedere al procedurilor de infringement declansate, cu 47 de dosare in derulare, informeaza un comunicat al Comisiei Europene (CE) dat publicitatii vineri la Bruxelles.

In general, rezultatele statelor membre in aplicarea legilor UE s-au ameliorat in 2011, numarul procedurilor de infringement deschise fiind in scadere cu 15% fata de anul precedent, respectiv 1.775 fata de 2.100, conform celui de al 29-lea raport anual privind monitorizarea aplicarii reglementarilor UE. Potrivit CE, scaderea numarului cazurilor de infringement s-ar datora folosirii unor mecanisme care permit rezolvarea unor chestiuni fara declansarea procedurii legale de incalcare a legii UE, precum EU Pilot sau SOLVIT.

Mediul, transportul, piata interna si serviciile sau taxele sunt domeniile cele mai predispuse incalcarii legislatiei UE, in prezent reprezentand 60% din toate cazurile de infringement. Statele UE cu cele mai multe infringementuri sunt Italia (135), Grecia (123) si Belgia (117). Ca si in 2010, Letonia este tara cu cele mai putine infringementuri, numai 23 de cazuri, urmata de Estonia, Lituania si Malta, cu cate 36 fiecare.

Ca si in anii anteriori, implementarea tarzie de catre statele membre a directivelor UE nu s-a ameliorat. Pana la finalul lui 2011, au fost deschise cu 62% mai multe infringementuri decat in anul precedent pentru implementarea cu intarziere a legislatiei UE. Statele membre cu cele mai multe infringementuri pentru implementarea cu intarziere a legislatiei UE sunt Polonia (46), Cehia (41) si Belgia (40), in timp ce Irlanda (11), Letonia (12) si Danemarca (13) au inregistrat cele mai bune rezultate din acest punct de vedere.

Pentru a descuraja implementarea tarzie, Comisia a utilizat pe deplin sistemul de sanctiuni introdus in baza Tratatului de la Lisabona, noua cazuri fiind deferite Curtii de Justitie a UE cu solicitarea de penalitati financiare. Este vorba de cate trei cazuri pentru Germania si Polonia si cate unul pentru Austria, Grecia si Italia.

In 2011, au fost inregistrate 3.115 plangeri din partea publicului, cele mai multe sesizari ale cetatenilor vizand mediul si piata interna (de exemplu libertatea serviciilor si recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale) si legile privind libertatile fundamentale. De asemenea, cele mai multe plangeri venite din partea publicului s-au inregistrat in Italia (386), Spania (306) si Germania (263).

agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie