Bancile implicate in atacul speculativ din 2008 pot fi acuzate de cartel, riscand amenzi uriase

 

Raportul privind atacul speculativ realizat in 2008 de banci in privinta dobanzilor percepute imprumuturilor interbancare in lei a fost trimis Bancii Nationale a Romaniei (BNR) si Comisiei Europene, a anuntat ieri Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, precizand ca investigatia va fi finalizata in urmatoarele „cateva luni”.

„Vom finaliza in cateva luni investigatia privind presupusul atac speculativ asupra leului din 2008. Noi am vrut sa vedem daca bancile s-au inteles atunci. Daca se va dovedi ca da, acuzatia ar fi de cartel. Am trimis datele preliminare si la BNR, si la Comisia Europeana. Comisia este de acord cu concluziile raportului nostru”, a declarat ieri presedintele Consiliului Concurentei, Bogdan Chiritoiu, la conferinta Mediafax Talks about Competition.

Potrivit acestuia, ancheta a fost declansata din oficiu si a vizat „o posibila manipulare a indicelui nostru de piata monetara”. „Toate cele noua banci din sistemul nostru romanesc care au fost implicate atunci in atacul speculativ sunt anchetate din acest punct de vedere. Sunt indicii de piata monetara pe care le stabilesc bancile. Bancile s-au imprumutat intre ele, iar pe baza acestor tranzactii intre banci se stabilesc acesti indicatori, care au relevanta apoi pe piata bancara atat pentru creditele intre banci, dar si ulterior pentru imprumuturile catre consumatori. Investigatia vizeaza toate cele noua banci care fac parte din sistemul ROBOR/ROBID, care contribuie la crearea acestui indice. Daca vom ajunge la sanctiuni sunt sanctiuni din cifra de afaceri, deci sume foarte mari pentru ca vorbim de banci”, a explicat Bogdan Chiritoiu, refuzand sa nominalizeze care sunt acestea.

In prezent, potrivit Capital, din sistemul ROBID/ROBOR fac parte RBS, Bancpost, UniCredit, ING, BRD, BCR, CEC Bank, Raiffeisen, Banca Transilvania si Eximbank.

Bancile nu au insa cifra de afaceri, cel mai apropiat indicator al acesteia fiind activele nete. Potrivit ultimelor date prezentate de BNR, activele nete ale tuturor bancilor din Romania, 41 la numar, se ridica la 373,5 mld. lei in echivalent.

Conform informatiilor si calculelor Curierului National, bancile implicate detin active nete de aproximativ 250 mld. lei.
Amenzile practicate de Consiliul Concurentei in cazul practicilor anticoncurentiale sunt de maximum 10% din cifra de afaceri, in cazul de fata din activele nete ale celor noua banci implicate in ancheta.

Avand in vedere ca institutiile bancare care fac parte in prezent din sistemul ROBOR/ROBID sunt si cele mai mari care activeaza in tara noastra, putem spune ca o sanctiune de numai 1% din totalul activelor nete ar reprezenta o suma uriasa – 2,50 mld. lei.

In primele patru zile de tranzactionare din octombrie 2008, leul s-a depreciat in fiecare zi, ajungand de la 3,73 lei/euro la 30 septembrie, la 3,94 lei/euro pe 6 octombrie. Deprecierea cumulata pe 4 zile a fost de 5,6 procente in termeni nominali, adica 1,36% in medie pe zi. Nivelul de 3,94 lei/euro a reprezentat maximul zilnic al lunii octombrie si al ultimelor 45 de luni.

Incepand din 6 octombrie 2008, BNR a intervenit pe piata, iar vanzarile nete pana la finele acelei luni au fost de aproximativ un miliard de euro.

Curierulnational.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie