Schema propusa de premierul Ponta pentru noul Guvern

 

Primul ministru Victor Ponta a schițat deja traseul miniștrilor din noul Guvern. Unii dintre actualii miniștri vor rămâne, alții dimpotrivă. De asemenea, Ponta vine și cu noutăți de structură a noului Cabinet printre care se afla apariţia a două ministere: Ministerul Controlului şi Ministerul Fondurilor Europene.

Dacă premierul va primi de la preşedintele Băsescu mandatul de a forma Guvernul după alegerii din 9 Decembrie, la cârma guvernării o să-i aveam pe: Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, ministrul Mediului, Rovana Plumb, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu şi ministrul de Externe, Titus Corlăţean. De asemenea, şanse mari are şi Dan Şova pentru a rămâne ministru pentru Relaţia cu Parlamentul.

Printre numele noi date ca sigure pentru a face parte din noul guvern USL se numără Liviu Dragnea pentru Ministerul de Interne şi Relu Fenechiu pentru ministerul Transporturilor.

Un alt nume de pe lista lui Ponta în viitorul Guvern este Varujan Vosganian la Ministerul Finanţelor Publice.

Totodată liberalii vizează Ministerul Sănătăţii pentru Eugen Nicolăescu. Ministerul Apărării este disputat în acest moment între actualul ministru, Corneliu Dobriţoiu şi fostul ministru Gabriel Oprea.

În ceea ce-i privește pe ministrul Afacerilor Europene Leonard Orban, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, dar şi pentru Mediul de Afaceri, Mihai Voicu, aceștia nu și-au găsit loc în schema lui Ponta.

Ponta vine și cu noutăți de structură a noului Cabinet printre care se afla apariţia a două ministere: Ministerul Controlului şi Ministerul Fondurilor Europene.

De asemenea, există și posibilitatea spargerii Ministerului Economiei în mai multe ministere.

Astfel, pe lângă Ministerul Economiei, ar putea apărea un minister pentru Mediul de Afaceri, IMM şi Comerţ, condus de actualul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Propunerile primului ministru se află pe masa de lucru a USL, varianta finală urmând să fie definitivată în următoarele săptămâni.

amosnews.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie