Cererea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Ion Stan, discutata astazi de Biroul permanent al Camerei Deputatilor

 

Biroul permanent al Camerei Deputatilor se va intruni miercuri pentru a dispune masurile procedurale necesare in cazul deputatului Ion Stan, dupa ce presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a primit marti de la ministrul Justitiei cererea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Ion Stan.

„Presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, a primit de la ministrul Justitiei, Mona-Maria Pivniceru, cererea privind incuviintarea arestarii preventive a deputatului Ion Stan, implicat intr-un dosar penal instrumentat de Directia Nationala Anticoruptie. in conformitate cu prevederile Constitutionale si Regulamentare incidente, presedintele Camerei Deputatilor va dispune masurile procedurale pentru ca cererea Ministerului Justitiei sa fie introdusa cu prioritate pe ordinea de zi a Biroului Permanent al Camerei Deputatilor, de miercuri, ora 10.00, in vederea transmiterii ei catre Comisia Juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor”, informeaza Camera Deputatilor intr-un comunicat de presa.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie a inaintat ministrului Justitiei solicitarea de a sesiza Parlamentul Romaniei – Camera Deputatilor pentru a cere, in conformitate cu prevederile art. 72 alin. 2 din Constitutia Romaniei, art. 24 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputatilor si senatorilor (republicata) si art. 193 din Hotararea Camerei Deputatilor nr. 8/1994 (republicata) privind Regulamentul Camerei Deputatilor, incuviintarea arestarii deputatului Ion Stan, inculpat in dosarul nr. 334/P/2012, in sarcina caruia au fost retinute doua infractiuni de trafic de influenta, se arata intr-un comunicat transmis Agerpres.

Agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie