Mircea Diaconu judecat pentru conflict de interese

 

Senatorul liberal Mircea Diaconu, fost ministru al Culturii, a fost trimis vineri in judecata de procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, sub acuzatia de conflict de interese (5 fapte), dosarul fiind deschis in urma unei sesizari a Agentiei Nationale de Integritate (ANI).

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, Mircea Diaconu, in calitate de director al Teatrului “C.I. Nottara”, a participat la negocierea conditiilor contractuale si apoi a semnat, la data de 27 aprilie 2007, contractul de drepturi intelectuale (regie) avand ca obiect realizarea de catre sotia sa a unui spectacol, contract in baza caruia s-a realizat in mod direct un folos material pentru aceasta.

Tot in calitate de director al teatrului, Mircea Diaconu a participat la negocierea conditiilor contractuale pentru punerea in scena a altor 3 spectacole, dupa care a semnat contractele de drepturi conexe (autor) cu sotia sa, care urma sa indeplineasca diverse functii (cum ar fi regizor, scenograf, colaborator si colaborator-actor), contracte in baza carora s-a realizat in mod direct un folos material pentru acesta.

De asemenea, la data de 13 august 2007, Mircea Diaconu a prezidat Comisia de examinare pentru ocuparea postului vacant de regizor artistic la aceasta institutie publica de cultura (dupa ce, anterior, aprobase si tematica de concurs pentru regizorul artistic si cunostea cu exactitate ca numai sotia sa se va prezenta la aceasta competitie pentru promovarea in functie), i-a acordat calificative maxime, iar apoi a emis o decizie de promovare a sotiei sale, act administrativ in baza caruia acesta a realizat un folos material direct concretizat in cresterea salariala aferenta.

Parchetul sustine ca prin cele 4 contracte acordate de catre Mircea Diaconu a fost realizat un folos material pentru sotia sa in cuantum total de 29.112 lei.

Dosarul se va judeca de Inalta Curte de Casatie si Justitie.

 Agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie