Politistii bucuresteni fac perchezitii in Bucuresti si Giurgiu la membrii unei grupari care inchiriau masini de lux pe care le vindeau la preturi mai mici

 

Politistii bucuresteni efectueaza marti sapte perchezitii domiciliare in Bucuresti si Giurgiu la membrii unei retele care, prin interpusi, inchiriau masini de lux de la societati comerciale de profil iar apoi le vindeau in alte judete din tara.

Prejudiciul creat se ridica la aproximativ 40.000 de lei, acesta fiind recuperat in totalitate de oamenii legii.

Unul dintre membrii retelei este cunoscut pentru antecedente in furturi auto, a precizat pentru Agerpres Cosmin Zamfir, purtator de cuvant al Politiei Capitalei.

El a mai spus ca deocamdata nu se cunoaste numarul total de autoturisme care au fost valorificate, cercetarile fiind in derulare.

„Politia documenteaza activitatea gruparii, fapt pentru care nu putem spune o cifra exacta a numarului de masini care au facut obiectul acestui gen de inselaciune, numarul total de autoturisme urmand a fi stabilit in cursul cercetarilor”, a declarat Cosmin Zamfir.

Autoturismele inchiriate, in special masini de lux si dube, erau vandute la preturi mult subevaluate, fara a mai fi intocmite contracte de vanzare-cumparare.

Daca vor fi gasiti vinovati, cei cinci membri ai gruparii infractionale, suspectati pentru inselaciune, risca pana la 15 ani de inchisoare.

Agerpres.ro.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie