Cortina de bani a Europei. Armele Romaniei în negocierea bugetului UE
România intră în negocierile de la Bruxelles cu şanse de a obţine mai mulţi bani din bugetul viitor al UE, dar sumele pe care le-ar putea primi riscă să fie mai mici decât ceea ce spera.
Negocierile la nivelul Consiliului European pe bugetul multianual 2014-2020 încep de la reduceri, iar această decizie este deja luată. Atât Guvernul de la Bucureşti, cât şi negociatorul României, Preşedinţia, cunosc foarte bine această realitate. Maximum din ceea ce oricine aflat în situaţia
României ar putea obţine este o reducere mai mică a bugetului.
Veto, arma celor care dau bani
În cursul negocierilor privind viitorul buget (2014-2020), mai multe state membre bogate, cele din rândul contributorilor neţi la bugetul UE (adică statele care plătesc mai mult decât primesc), au ameninţat că vor folosi dreptul de veto, în special dacă reducerile nu vor fi suficient de consistente.
Varianta cea mai dramatică era o reducere de până la 200 de miliarde de euro faţă de propunerea iniţială a Comisiei Europene – 1.033 de miliarde de euro, ceea ce însemna o creştere cu 4,8% faţă de bugetul din 2007-2013. Marea Britanie, Suedia, Danemarca şi ulterior Franţa au fost statele care au ameninţat că vor folosi dreptul de veto. În opinia acestor state, sumele care ar trebui tăiate din buget variază între 100 şi 150 de miliarde de euro. Preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a venit cu un plan de compromis, o reducere de 75 de miliarde, care se apropie de un numitor comun şi ar putea îmblânzi până şi cele mai înverşunate spirite eurosceptice.
Cele trei Europe
În preziua începerii negocierilor, cele 27 de state membre s-au grupat în trei categorii.
* Talibanii: trei ţări care cer reducerea drastică a bugetului (Finlanda, Marea Britanie, Olanda)
* Pacificatorii: nouă ţări care acceptă o anumită reducere a bugetului, ca rezultat al unui compromis rezonabil (Germania, Suedia, Danemarca, Franţa, Italia, Austria, Luxemburg, Belgia, Irlanda)*
Prietenii coeziunii: 15 ţări care vor menţinerea bugetului în limitele actuale, propuse de Comisia Europeană (Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Grecia, Slovenia, Spania, Portugalia, Cipru, Malta).
Blochează România bugetul?
Cancelarul german, Angela Merkel, a încercat să tempereze inclusiv elanul contestatar al Londrei, care defilează cu folosirea dreptului de veto mai curând din raţiuni de politică internă. Germania şi Bruxelles-ul doresc un compromis pe buget până la sfârşitul acestui an. Anul 2013 vine cu mize electorale cheie la Berlin, în timp ce zona euro se află în faţa unor schimbări radicale, care preocupă şi care trebuie bine administrate: uniunea economică şi monetară, proces care va presupune dureroase schimbări de tratat. În faţa unor asemenea provocări, a bloca bugetul UE din poziţia de beneficiar net cu temele nefăcute aşa cum vehiculează unele capete înfierbântate de la Bucureşti, este cel puţin riscant.
Politizarea strategiei de negociere a României la Consiliul European slăbeşte poziţia negociatorului ei în măsura în care sunt avansate opţiuni de forţă de către Bucureşti. România – statul UE cu cea mai slabă performanţă la cheltuirea banilor europeni în actuala perioadă de programare (2007-2013) şi unul dintre beneficiarii neţi ai bugetului UE – nu-şi poate permite să ameninţe, de la Bucureşti, cu dreptul de veto, variantă care practic ar bloca negocierile şi ar arunca în aer orice variantă de compromis, atât de căutată de Berlin şi de liderii instituţiilor europene. Pe fond, atât Guvernul român, cât şi Preşedinţia sunt nemulţumite de planul de compromis al lui Van Rompuy, însă strategia pe care vor să o aplice este diferită. Dacă Guvernul cere, chiar înainte de începerea negocierilor, utilizarea în forţă a dreptului de veto, Preşedinţia a anunţat că dreptul de veto poate fi folosit doar în cazul în care se încalcă Tratatul Uniunii Europene.
Cum a nemulţumit Van Rompuy pe toată lumea
Van Rompuy propune o reducere cu 75 de miliarde de euro, însă, în paralel cu ea, vine cu modificări de fond. Practic, propunerea sa relaxează anumite prevederi care vizează Politica Agricolă Comună şi introduce alte condiţii, neaşteptate, pe cea de coeziune. Din aceste „reglaje”, unele state membre pot pierde bani, altele pot câştiga. Două din modificările aduse de planul lui Herman van Rompuy lovesc planurile iniţiale ale României de a primi alocările „substanţiale” la care putea spera: una dintre modificări se produce în cadrul politicii agricole, iar cea de-a doua, cea mai dură, afectează sumele din politica de coeziune. În ambele, preşedintele Băsescu pare a avea instrumente de ripostă.
Ce cărţi are în mânecă Băsescu
În privinţa politicilor de coeziune, cele menite a micşora decalajele dintre ţările UE, cea mai mare frică a oficialilor români implicaţi în negocierile privind viitorul buget a fost ca nu cumva suma alocărilor viitoare să fie condiţionată de performanţele anterioare de absorbţie. Deşi au existat state membre care au încercat să facă această legătură, ele au fost neutralizate de negociatorii români. Însă săptămâna trecută, planul avansat de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, a făcut explicit această legătură.
Astfel, articolul 45 din propunerea lui Van Rompuy precizează: „Pentru acele state membre UE ale căror rate de absorbţie din perioada 2007-2011 sunt mai mici de 60% faţă de media acestui indicator la nivelul UE, alocările lor naţionale nu vor trebui să crească cu mai mult de 15% comparativ cu 2007-2013″. Media absorbţiei la nivelul UE 27 este estimată la 33%, deci 60% din această proporţie reprezintă cam 20% din alocările totale.
Din această ecuaţie ar rezulta practic că acele state care au performanţe de sub 20% la rata de absorbţie nu vor putea spera la o creştere mai mare de 15 procente a alocărilor din bugetul următor. România are, potrivit ultimelor date publicate de Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale (ACIS), o rată de absorbţie, la nivelul lunii octombrie, de sub 10%. La sfârşitul lui 2011, acest indicator era şi mai mic. În luna septembrie, performanţa Bulgariei depăşea 19 procente. Din modul arbitrar în care Rompuy a stabilit pragul performanţei la 60 la sută de media europeană, se poate observa că singura ţară vizată pare a fi doar România.
În situaţia în care această prevedere nu se va schimba, negociatorul României poate invoca încălcarea Tratatului Uniunii, potrivit căruia nu se pot impune reguli de politică generală care să vizeze un singur stat membru.
Agricultura, un alt punct sensibil
Bătălia pe agricultură nu este câştigată, avertiza în urmă cu două săptămâni unul dintre diplomaţii europeni apropiat de negocierile pe buget. Măsurile propuse de Van Rompuy intră şi pe fondul acestei politici, astfel că România ar putea pierde bani şi din alocările pe agricultură.
Prin obiectivul de convergenţă stabilit la nivel de UE, statele membre noi, printre care şi România, ar fi trebuit să ajungă cu plăţile directe pentru agricultură la nivelul mediei UE 27 în următorii cinci ani. Altfel spus, fermierii români, care primesc 180 de euro subvenţie la hectar, ar fi ajuns să ia subvenţie de 270 de euro la hectar, cât iau acum fermierii din statele bogate, până în 2017. Van Rompuy propune că acest decalaj să fie recuperat până în 2020, ceea ce înseamnă o sumă certă pierdută de România. Dar cum Tratatul fixează ca reper de convergenţă anul 2017, înseamnă că propunerea lui Rompuy încalcă acest document, ceea ce poate atrage utilizarea dreptului de veto.
Oficiali români apropiaţi negocierilor avansează ipoteza potrivit căreia, înainte de folosirea dreptului de veto, aceste două puncte-cheie, agricultura şi coeziunea, pot fi folosite, invocând prevederile din Tratatul UE, pentru a convinge statele membre net contributoare că astfel de abordări nu sunt constructive. ;
Oricum primim mai mulţi bani
România putea primi, potrivit cifrelor oficialilor români, peste 27 de miliarde de euro numai pentru politica de coeziune. În actuala perioadă de programare, României i-au fost alocate 19,6 miliarde de euro. În termeni generali, pentru agricultură şi coeziune, România ajunge în actuala perioadă la aproximativ 34 de miliarde de euro alocări totale. În cel mai optimist scenariu, creşterea totală de care ar fi putut beneficia este de 30 de procente. Prin planul lui Van Rompuy, alocările viitoare, oricum superioare celor curente, pot creşte doar cu până la 15 procente.
Bianca Toma este expert al Centrului Român pentru Politici Europene
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!