Angajatorii se plang ca inginerii fabricati pe banda nu stiu meserie cu adevarat. Programa scolara nu a tinut pasul cu rapiditatea dezvoltarii din domeniul ingineriei

 

Anual, aproximativ 50.000 de tineri ies cu o diploma de inginer de pe bancile facultatilor din Romania. Agentii economici care angajeaza tineri absolventi se plang ca acestia “nu stiu meserie cu adevarat”, nefiind bine pregatiti din punct de vedere calitativ. Un motiv al acestui esec  ar putea fi, spun angajatorii, faptul ca programa scolara nu a tinut pasul cu rapiditatea dezvoltarii in domeniul ingineriei. In aceasta situatie, companiile s-au vazut de multe ori nevoite sa initieze programe de masterat sau cursuri de training, pentru ca proaspetii ingineri sa poata face fata cerintelor lor.

„Observatiile noastre ca angajator se rezuma la tematica unor programe de masterat, tematica ce nu prea tine seama de realitatea acestei piete. Multe dintre informatiile care se predau tinerilor sunt invechite, nu mai au aplicabilitate pentru ceea ce se intampla in industrie. Exista un deficit important al tinerilor bine pregatiti in domeniu. Ganditi-va ca noi avem peste 800 de furnizori de componente auto care la randul lor au nevoie de oameni care stiu meserie cu adevarat”, a explicat Constantin Stroe, vicepre­sedinte al constructorului Automobile Dacia, care numara 13.500 de angajati.

Un alt operator economic TotalSoft, producator de software, prin reprezentantul sau Daniel Ionescu, directorul de marketing si strategie, spune ca studiile superioare nu cantaresc la fel de mult ca si experienta obtinuta la locul de munca.

„Jobul este o calificare mult mai buna. Angajatul intra direct la locul de munca si invata cot la cot cu specialistii, din mers, iar în momentul in care ajunge sa aiba experienta in tehnologia pe care o dezvolta compania in care lucreaza, puterea sa asupra celui care l-a recrutat creste. Dupa cinci ani, de exemplu, poate ajunge sa isi creasca salariul si cu 100%”, a explicat Ionescu.

IT-ul este un domeniu care se confrunta cu un deficit de absolventi de studii superioare in raport cu ofertele de munca, fiind domeniul in care salariatii au cele mai mari salarii.

Problema majora sesizata de Schneider Electric Romania a fost practica facuta de studenti,care probabil a fost facuta intr-un numar mic de ore: „Am observat pana acum absolventi de Politehnica, care au avut note foarte bune si care atunci cand s-au gasit in fata unui automat programabil sau al unui UPS (n.red – similar unui generator, realizat pentru electronice) au fost ca in fata unei jucarii despre care stiau lucruri generale si pe care se bucurau sa aiba prilejul de a o descoperi. De aceea, e important ca ei sa inteleaga ca ceea ce invata in facultate e baza pe care pot construi si ca au multe de invatat din practica companiilor multinationale”, a explicat  Miriana Matei directorul de resurse umane al furnizorului de servicii si echipamente pentru industria energetica Schnedier Electric Romania.

Exista si angajatori pentru care recrutarea pentru anumite posturi devine aproape „imposibila”, din cauza lipsei de specializare din cadrul facultatilor cu profil tehnic.

„Pentru pozitia de organizator industrial, spre exemplu, pozitie inclusa in organigrama companiei, nu exista in prezent facultate sau alte studii specializate care sa furnizeze candidati pregatiti, iar toti cei recrutati de noi pentru acest post parcurg o formare completa in cadrul Michelin“, a spus Felix Oanta, directorul de resurse umane al Michelin Romania, citat de Zf.ro.

I.T.F.

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie