Masuri pentru refacerea potentialului agricol afectat de dezastre naturale
Europarlamentarul PSD, Viorica Dăncilă, a primit răspunsul Comisiei Europene la întrebarea scrisă privind modul în care executivul european poate sprijini parteneriatele public-privat pentru identificarea zonelor economice cele mai afectate în caz de inundaţii, găsirea de soluţii pentru adaptarea permanentă a activităţii în ciuda riscurilor de inundaţii, precum şi elaborarea şi punerea în aplicare a unor planuri de măsuri de prevenire a efectelor catastrofelor naturale asupra agenţilor economici, cu accent pe măsurile de evitare a delocalizării activităţilor din zonele respective.
Prevenirea riscurilor, inclusiv prevenirea inundaţiilor, se află în prim-planul politicii europene de gestionare a riscurilor. Acest element este o componentă esenţială a propunerii Comisiei din 2011 de creare a unui nou mecanism de protecţie civilă al Uniunii, propunere dezbătută, în prezent, de Consiliu şi de Parlament şi care evidenţiază necesitatea ca statele membre să elaboreze instrumente de planificare în materie de gestionare a riscurilor, se arată în răspunsul comisarului european pentru cooperare internaţională, ajutor umanitar şi reacţia la situaţii de criză, Kristalina Georgieva, transmis deputatului român.
Potrivit oficialului european, directiva privind inundaţiile vizează reducerea efectelor adverse ale inundaţiilor asupra sănătăţii umane, a mediului înconjurător, a patrimoniului cultural şi a activităţii economice. Statele membre trebuie să întocmească hărţi de pericol şi risc de inundaţii pentru zonele cu risc potenţial semnificativ de inundaţii, până în 2013, şi planuri de gestionare a riscului de inundaţii, până în 2015. Aceste planuri vor stabili obiectivele necesare în vederea reducerii riscurilor de inundaţii şi vor include măsuri în vederea îndeplinirii acestor obiective, se mai spune în scrisoarea menţionată.
Pregătirea planurilor se va desfăşura prin consultarea părţilor interesate, precum actori din sectorul privat, autorităţi şi comunităţi locale. Planurile ar trebui să cuprindă o prioritizare a investiţiilor şi modalităţi de punere în aplicare, inclusiv guvernanţă şi surse de finanţare. Implicarea actorilor din sectorul privat în cofinanţarea şi menţinerea infrastructurii de protecţie împotriva inundaţiilor rămâne o chestiune asupra căreia urmează să se decidă la nivelul bazinelor hidrografice în cauză, se spune în răspunsul Comisiei Europene la întrebarea deputatului român.
În ceea ce priveşte politica de dezvoltare rurală, propunerile Comisiei post-2013 stabilesc o serie de măsuri cu privire la aspectele prezentate de către distinsa membră. Aceste măsuri ar urma să ofere sprijin pentru refacerea potenţialului de producţie agricolă afectat de dezastre naturale şi efectuarea de investiţii în acţiuni de prevenire şi pentru luarea aceloraşi măsuri şi în cazul pădurilor şi utilizarea instrumentelor de gestionare a riscurilor, precum instrumentele de asigurare şi fondurile mutuale, se menţionează la finalul scrisorii comisarului Georgieva adresată eurodeputatului Viorica Dăncilă.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!