Eric Stewart noul presedinte AMRO si- a facut oficial lansarea la Bucuresti

 

SUA în al doilea mandat al preşedintelui Barack Obama ar trebui să pună un accent mai mare pe domeniul economic în relaţia cu România, a declarat preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român (AMRO), care şi-a făcut oficial lansarea la Bucureşti cu ocazia unei misiuni de promovare economică.

Din Consiliu fac parte companii multinaţionale americane ca Chevron, care de altfel a iniţiat proiectul şi deţine preşedinţia Consiliului, sau Cargill ori ExxonMobil. Scopul Consiliului este să identifice oportunităţile de afaceri din România şi să discute cu oficiali români despre restricţiile de acces pe pieţele celor două ţări şi despre regulamentele şi politicile Comisiei Europene. Preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, Eric Stewart, a avut întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu, cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Externe, Titus Corlăţean.

Preşedintele AMRO, Erick Stewart, a explicat că pentru investitorii americani, în România, domeniile cu cel mai mare potenţial de creştere sunt agricultura şi energia. În cazul energiei americanii sunt interesaţi de exploatarea petrolului din subsolul mării, a gazelor de şist, energia eoliană, biocombustibili, transport de energie din Caucaz şi Asia Centrală. Multinaţionalele americane vor să investească şi în servicii medicale, asigurări de sănătate, manufactură şi servicii financiare. Preşedintele AMRO a explicat că în acest moment companiile americane sunt interesate nu doar de piaţa românească, ci şi de poziţia ţării noastre ca nod plasat strategic la întâlnirea Europei Centrale şi de Est, o zonă de trecere spre vestul Europei, dar şi spre Asia Centrală şi Caucaz. În ce priveşte posibilul interes al americanilor pentru companiile scoase spre privatizare de statul român, ca Oltchim, Eric Stewart a explicat că nu poate vorbi despre tranzacţii specifice, dar cu siguranţă aceste privatizări sunt oportunităţi care vor atrage interesul companiilor americane, al investitorilor americani şi al fondurilor americane de investiţii în acţiuni.

Companiile multinaţionale sunt deseori criticate în SUA pentru că nu creează slujbe pentru americani, ci pentru alte ţări, ca de exemplu România.

La întrebarea dacă interesul mai mare al americanilor de acum pentru România are legătură cu intenţia preşedintelui Obama de a mări taxele pentru profiturile mari, Eric Stewart a răspuns că în lumea globalizată companiile iau decizii în funcţie de ce este mai eficient şi profitabil pentru ele. „Companiile iau decizii cât de bine pot pe baza factorilor şi pur şi simplu caută medii de afaceri care sunt STEP, adică ţări cu stabilitate, transparenţă, eficienţă şi predictibilitate, asta caută companiile. Există factori importanţi ca taxele, mâna de lucru, legislaţia muncii, regulamentele„, a explicat preşedintele AMRO. El a mai spus că printre obstacolele din economia românească se află infrastructura dar, după părerea americanilor, această problemă poate fi transformată în oportunitate de afaceri, de construire a unor aeroporturi, ori pentru amenajarea Dunării, pentru transport de energie dinspre est sau pentru energie românească spre vest.

Eric Stewart a spus că fondurile europene pot ajuta astfel de investiţii, însă poziţia Comisiei Europene este că banii europeni au ca scop să se creeze investiţii noi, afaceri noi, iar marile companii sunt destul de bogate ca să îşi facă singure investiţiile.

Ţările est-europene ca România au fost văzute uneori ca mai apropiate de SUA decât cele vestice.
Eric Stewart a declarat că nu este exclus ca investitorii americani să încerce să determine schimbări de politici şi reguli economice în Uniunea Europeană, care să fie mai favorabile americanilor, prin intermediul ţărilor mai noi membre, ca România. „Nu ştiu dacă aceasta este strategia companiilor americane dar probabil că da, datorită similarităţilor şi relaţiei speciale cu ţări ca România. Nu ştiu dacă e neapărat o strategie a companiilor americane să folosească avantajul guvernelor est-europene, dar cert e că noi şi aceste guverne avem poziţii similare în multe privinţe”, a spus Eric Stewart.

AMRO are în componenţă 13 companii americane active în energie, agricultură, industria de apărare, industria farmaceutică, industria prelucrătoare, infrastructură de stocare, asigurări.

curierulnational.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie