De ce nu s-a sesizat ANI in privinta celor patru demnitari,inainte sau dupa campania electorala
De ce nu s-a sesizat ANI in privinta celor patru demnitari, inainte sau dupa campania electorala, este o intrebare retorica pe care premierul Victor Ponta si-a pus-o intr-un interviu acordat televiziunii RTV, tinand cont de faptul ca trei dintre cei patru suspectati de Agentia Nationala de Integritate (ANI), candideaza la alegerile parlamentare din 9 decembrie.
„Sigur, e prima zi de campanie electorala. S-a deschis ziua cu aceste constatari ale celor de la ANI. Eu nu am, cel putin formal, nici un motiv sa spun ca este un atac politic, dar cred ca tocmai in ideea de neimplicare politica, ar fi fost ideal ca asemenea constatari sa se anunte ori inainte de campania electorala, ori dupa”, a spus Ponta, la Realitatea TV.
Ponta a spus ca ANI trebuie sa aduca niste clarificari in legislatie, deoarece aceasta este ambigua, deoarece functionarilor verificati de ANI oricand li se pot reprosa nereguli.
“Avem o legislatie in acest domeniu, care este atat de neclară incat, daca cineva vrea neaparat, ii gaseste oricarui functionar, politician, ceva de reprosat, pentru ca, pana la urma, eu am completat de multe ori asemenea declaratii (…) Avem o problema de legislatie si sunt convins ca, dupa campania electorala, cei de la ANI, cu girul CE, dar si cu niste juristi foarte buni, ar trebui sa se uite foarte serios si sa spuna foarte clar ce ai voie sa faci, si ce nu ai voie sa faci”, a aratat Ponta.
In opinia lui Ponta justitia ar trebui sa fie mai eficienta intr-un timp mai scurt, mai ales ca trei dintre ei candideaza la parlamentare, subliniind faptul ca in multe din cazurile in care s-a sesizat ANI anterior, nu s-a mai aflat daca demnitarii verificati sunt sau nu vinovati: “Doar la domnul senator liberal Mircea Diaconu, daca nu ma insel, a fost o hotarare definitiva si irevocabila. In regula, domnul senator Diaconu nu mai candideaza.”
Ponta a mai spus ca nu le va cere demnitarilor sa demisioneze ori sa renunte la cursa pentru parlamentare „pe baza unor acuzatii care ridica multe semne de intrebare, dar le-a cerut celor patru demnitari sa demareze toate procedurile legale permise pentru a-si prezenta punctul de vedere in fata Agentiei Nationale de Integritate, si, daca este cazul, pentru a contesta acuzatiile care li se aduc.
In cazul in care acuzatiile ANI sunt intemeiate , primul ministru a precizat ca cei in cauza nu vor mai face parte din echipa guvernamentala.
Cei patru membri ai Executivului acuzati de ANI de incompatibilitate, conflict de interese sau averi nejustificate.sunt: ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului, Eduard Hellvig, ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, ministrul delegat pentru Dialog Social, Liviu Pop, si secretarul general adjunct al Guvernului, Sorin Dan Mihalache, precizeaza Agerpres.ro.
I.T.F.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!