Autostrada Arad-Nadlac scoasa din nou la licitatie

 

CNADNR va rezilia contractul pentru construirea primului tronson al autostrazii Nadlac-Arad, încheiat cu o asociere din care face compania Romstrade, controlata de omul de afaceri Nelu Iordache, motivul principal fiind întârzierea lucrarilor.

Nelu Iordache Foto:dailybusiness.ro

„Le-am trimis notificarea, iar rezilierea de facto a contractului va fi realizata în termen de 15 zile”, a declarat agentiei Mediafax directorul general al CNADNR, Mircea Pop.

El a precizat ca motivul principal al rezilierii contractului este reprezentat de întârzierile în executie, proiectul fiind în prezent la stadiul de 20%, fata de 70%, cât ar fi fost indicat.

Pop a adaugat ca exista si alte motive pentru rezilierea contractului. „Este un complex de împrejurari, mai amplu”, a precizat seful CNADNR.

Premierul Ponta a afirmat vineri, confirmând informatiile transmise anterior de Mediafax, ca proiectul de constructie a autostrazii Arad-Nadlac, finantat si de catre Uniunea Europeana, a fost licitat în conditii considerate de Comisia Europeana ca fiind gresite, astfel este posibila rezilierea contractului si organizarea unei noi licitatii.

Mediafax a anuntat înca din luna iulie ca oficialii Comisiei Europene pregatesc o scrisoare de întrerupere a uneia din platile solicitate de catre CNADNR pentru un contract de constructie a autostrazii Arad-Nadlac în contextul în care au fost identificate „iregularitati si suspiciuni de frauda”

Ioan Dornescu, zf.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie