Vremuri grele pentru unii politicieni- potrivit Executari.com

 

Oamenii politici Cristian Boureanu, Irinel Columbeanu , Robert Negoita au ajuns in executare silita, avand datorii neplatite la banci si Fisc, care totalizeaza peste sase milioane de euro, potrivit datelor centralizate de portalul Executari.com.

Cristian Boureanu impreuna cu sotia sa, Valentina Pelinel, sunt executati silit pentru datorii de peste opt milioane de lei (1,79 milioane de euro) de catre bancile Marfin Bank, UniCredit Tiriac Bank si Banca Transilvania, fiind scoase la vanzare cinci imobile si terenurile aferente acestora, toate localizate in Bucuresti. Licitatia a fost programata în 31 octombrie 2012.

Irinel Columbeanu este executat silit, si in calitate de persoana fizica, dar si de persoana juridica, prin firmele sale, S.C. Turbocim S.R.L. si S.C. Techno Konsult Romania.

Marfin Bank il executa silit pe Columbeanu, precum si pe debitorul S.C. Turbocim S.R.L. (fosta S.C. Construct Materia Columbeanu S.R.L.), reprezentat si de actionarul Ovidiu Stroescu, organizand licitatie pentru vanzarea a trei terenuri in suprafata totala de 17.400 de metri patrati, situate in comuna Moara Vlasiei (judetul Ilfov) si evaluate la circa 679.000 de lei (151.000 euro), in scadere cu 25% fata de pretul initial. Licitatia va avea loc in data de 26 noiembrie 2012, ora 14:00.
De asemenea, tot Marfin Bank executa silit si 56 de terenuri cu suprafete cuprinse intre 900 de metri patrati si 10.000 de metri patrati, care sunt evaluate in total la peste sapte milioane de lei (1,56 milioane de euro) si sunt situate in comuna Ciolpani (judetul Ilfov). Terenurile apartin firmelor S.C. Turbocim S.R.L. si S.C. Techno Konsult Romania S.R.L., iar licitatia cu strigare va fi organizata in data de 27 noiembrie 2012, ora 12:00.

Un alt politician intrat in colimatorul creditorilor este Robert Negoita. Fiscul si Credit Europe Leasing IFN S.A. au scos la vanzare bunurile primarului sectorului 3 al Capitalei. Licitatia va avea loc in data de 26 noiembrie 2012, ora 16:00, iar 15 imobile si terenuri situate in localitatea Popeşti – Leordeni (judetul Ilfov), în valoare totala de 11,872 milioane de lei (2,638 milioane de euro) fac obiectul acesteia.

Pentru a participa la o procedura de executare silita, doritorii trebuie sa plateasca o taxa care reprezinta, de regula, 10% din pretul de pornire a licitatiei.  wall-street.ro 

Cuvinte cheie: , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie