Comisia care anchetează procurorii validata de CCR

 

CCR a respins contestaţia depusă de PDL, informează România TV. Comisia a fost constituită de USL la senat. Aceasta anchetează activitatea procurorilor după vot.

Grupul parlamentar al PDL din Senat a sesizat CCR în data de 16 octombrie în privinţa neconstituţionalităţii Hotărârii Senatului nr.38/2012.

Democrat-liberalii susţin că senatorii nu au cum să ancheteze modul de lucru al magistraţilor, deoarece „potrivit prevederilor art.132 alin.(1) din Constituţie, procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii, al imparţialităţii şi al controlului ierarhic”.

„În aceste condiţii, orice alt control realizat fără respectarea prevederilor constituţionale mai sus citate, reprezintă o încălcare gravă a Constituţiei. În alte cuvinte, activitatea procurorilor poate fi controlată doar de procurorii ierarhic superiori. Nicio altă autoritate sau instituție publică, indiferent care ar fi aceasta, nu ar putea exercita un asemenea control ierarhic, pe că acestea nu ar mai fi ierarhic şi, astfel, s-ar ajunge la încălcarea gravă a prevederilor art.132 alin.(1) din Constituţie”, se arată în sesizarea PDL rtv.net

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie