Astarastoae: De când am intrat în UE au plecat peste 13.900 de medici specialisti din România
„Vorbim de un exod, de când am intrat în UE au plecat peste 13.900 de medici specialisti din România”, a declarat presedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astarastoae. Potrivit acestuia, în România sunt 41.000 de medici si 14.000 de rezidenti si ar fi nevoie de 80.000 de medici.
„Nu avem o situatie exacta a medicilor rezidenti care au plecat. În conditiile în care avem o medie de numai 1,9 medici la 1.000 de locuitori, producem pentru export”, a afirmat presedintele CMR.
Acesta a reliefat ca pentru pregatirea acestor medici s-au cheltuit 3,5 miliarde euro, care ar fi trebuit sa se regaseasca în serviciile de sanatate. Astarastoae a subliniat ca exista zone depopulate de medici, mai ales în mediul rural.
„În centrele universitare, media medicilor este de 3,6 la 1.000 de locuitori, cât este media europeana, zona rurala este depopulata. De exemplu, raportul între Bucuresti si judetele limitrofe privitor la medici este de 5 la 1, la Iasi, între Iasi si judete limitrofe este de 3 la 1”, a aratat presedintele CMR.
El a facut referire si la faptul ca nimeni nu a anuntat nicio cifra privitor la finantarea Sanatatii pentru 2013. În opinia sa, ar fi necesara alocarea a 6% din PIB, dar si atragerea de fonduri din alte parti, însa, din pacate, acest lucru este împiedicat de legislatie si de situatiile conflictuale.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!