Deranjarea castelor de notari de la Curtea de Apel Timisoara

 

Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici de la Bucuresti  a decis sa invalideze concursul cu scandal pentru dobândirea calitatii de notar stagiar de la Timisoara, concurs câttigat de catre 5 candidati “cu dedicatie“.  Dumitru Viorel Manescu, presedintele Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România, a declarat pentru Jurnalul National ca la Timisoara, concursul din 15 septembrie a fost anulat si va fi reprogramat un nou concurs. “Am analizat plângerile candidatilor perdanti si ele sunt întemeiate. Chiar si comisia pentru contestatii a Camerei Notarilor Publici din Timisoara a fost de acord ca nu s-a tinut un concurs corect. Va avea loc un nou concurs“, a spus Dumitru Viorel Manescu.

Pentru ca termenul limita pentru aceste posturi era 15 octombrie, reprezentantii Colegiului Director al Uniunii Nationale a Notarilor Publici din Bucuresti vor stabili atât metodologia, componenta comisie de examinare si a celei de contestatii cât si data la care va avea loc noul examen.

Pe 15 septembrie, la Timisoara, a avut loc un concurs pentru dobândirea calitatii de notar stagiar. Un concurs care s- a lasat cu scandal, acuze de frauda si abuz în serviciu la adresa comisiei de examen. Mai mult, candidatii respinsi au cerut Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici de la Bucuresti sa invalideze concursul. Interesant este ca prima admisa la concursul din spetembrie a fost chiar fiica vicepresedintelui Curtii de Apel Timisoara. Ca o coincidenta, alti patru copii ai unor fosti presedinti si vicepresedinti ai aceleiasi Curti de Apel, precum si trei parinti care au condus aceeasi institutie au devenit tot notari publici, fara a avea vreo problema la examen.

La concursul cu scandal s-au prezentat 13 candidati pe 8 locuri disponibile, pentru judetele Timis, Arad si Caras-Severin. Dintre acestia, doar 5 au trecut examenul. Nota cea mai mare a obtinut-o Adina Nistor, fiica vicepresedintelui Curtii de Apel Timisoara, Erica Nistor. Cei opt perdanti au contesta rezultatul concursului, dar si modul în care acesta s-a desfasurat. Toti cei opt candidati respinsi au facut contestatie. Acestia au descris cu lux de amanunte neregulile examenului initial. La reexaminare însa, au fost respinsi din nou. Patru dintre candidatii respinsi au cerut invalidarea rezultatelor si anularea concursului, adresându-se Consiliului Uniunii Nationale a Notarilor Publici de la Bucuresti, car ele-a dat dreptate, în sedinta de sâmbata, 20 octombrie.
Jurnalul National a descris o coincidenta în ceea ce priveste dobândirea calitatii de notar, la Timisoara. Fosti judecatori ai Curtii de Apel Timisoara sau copiii acestora au trecut examenul de notar în ultimii ani. Printre acestia, Paula Barac, fiica Lidiei Barac, presedinte în exercitiu al Curtii de Apel Timisoara. Silvia Nebelea, fost presedinte al aceleiasi instante si fiica ei sunt si ele notari publici. Un alt fost presedinte al Curtii de Apel Timisoara, Ana Boar si fiul acesteia sunt tot notari. Aceeasi coincidenta apare si în cazul fostului vicepresedinte al Curtii de Apel Timisoara, Rodica Cosneanu, care este tot notar la fel ca si fiica sa, Catalina Rodica Taran.

Decizia  de anulare a primului concurs a atras presiuni asupra Colegiului Director si a lui Dumitru Viorel Manescu, presedinte al Uniunii Nationale a Notarilor Publici din România. Anularea concursului cu aranjamente a deranjat castele notarilor de la Curtea de Apel Timisoara. Astfel, cei cinci candidati câstigatori ai concursului din 15 septembrie au încercat sa conteste în instanta decizia Colegiului director al uniunii nationale, însa fara sanse deoarece contestarea unei astfel de decizii privind un concurs nu este de competenta instantelor de judecata.

Irina Ciobanu, Jurnalul.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie