Medierea in procedura insolventei
Dintre posibilele cazuri in care legea si practica acumulata pana in prezent au recomandat aplicarea medierii, insolventa se remarca drept una dintre cele mai conflictuale arii de incercare a medierii.
Insolventa, prin insasi esenta sa, presupune existenta unei situatii de stress economico –financiar in care sunt implicate aprioric mai multe persoane.
Pornind de la definitia juridica a insolventei, data chiar de textul art. 2 si 3 din Legea 85/2006, “insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile” (art.3) , iar “scopul prezentei legi (n.a. Legea 95/2006) este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa” (art.2).
Reformuland cele de mai sus, insolventa este definita si recunoscuta de legiutori si de practicienii sai ca fiind o procedura colectiva construita esentialmente pentru acoperirea (repararea) pierderilor cauzate de insuficienta financiara a unui debitor fata de creditorii sai.
Privind cu ochii mediatorului si nu numai al practicianului in insolventa, preocupat in special de eficienta cu care actioneaza in reducerea pierderilor, revin asupra frazei de deschidere a acestui articol si reiau afirmatia potrivit careia insolventa si procedurile aferente ei se pot numara cu succes printre domeniile de maxim interes si aplicare pentru mediere si mediatori.
Din punctul de vedere al medierii, in insolventa si fazele ei se gasesc toate ingredientele necesare unei medieri de succes:
– o stare conflictuala manifesta sau iminent manifesta;
– mai multe parti implicate, care de cele mai multe ori nu si-au dorit si nici nu au cautat sa se afle in pozitia in care sunt puse si ale caror bune relatii sunt puse in pericol;
– perceptii si relatari diferite ale situatiei din partea fiecarei parti implicate si mai ales, cel mai important de altfel,
– interesul comun pentru rezolvarea problemelor.
In virtutea noilor modificari ale Legii 192/2006, aduse prin Legea 115/2012, in ceea ce priveste procedura insolventei, informarea cu privire la avantajele medierii este obligatorie:
– inaintea deschiderii procedurii de insolventa;
– daca valoarea creantei de recuperat este de maxim 50.000 lei in cazul cererii de deschidere a procedurii de insolventa introduse de catre un creditor;
– daca valoarea debitelor datorate este de maxim 50.000 lei in cazul cererii de deschidere a procedurii de insolventa introduce de catre debitor
– in cazul actiunilor de recuperare a creantelor pe care societatea debitoare le are de recuperat de la debitorii sai, daca acestea nu depasesc valoarea de 50.000 lei;
– in cazul actiunilor promovate de catre administrator/lichidatorul judiciar in temeiul dispozitiilor art. 80 si urm. Din legea 85/2006, daca valoarea acestora nu depaseste 50.000 lei;
– in cazul actiunilor de promovare a atragerii raspunderii organelor de conducere ale debitoarei in conformitate cu dispozitiile art. 138 din Legea Insolventei, daca valoarea acestora nu depaseste 50.000 lei;
Chestiunile de mai sus privesc aplicatii punctuale ale Legii 115/2012 in materia reglementata de catre Legea 85/2006, insa ele nu sunt limitative.
Concret, in afara situatiilor in care este obligatoriu ca partile sa se informeze cu privire la avantajele medierii, se identifica o serie mult mai mare de posibilitati de aplicare voluntara atat a informarii cat si a aplicarii medierii in cazurile de insolventa.
Identificam astfel:
– posibilitatea de a apela la mediere inaintea cererii de deschiderere a procedurii de insolventa, atat din partea unui creditor cat si din partea debitorului, atunci cand sumele de recuperat sau datorate depasesc valoarea de 50.000 lei.
Desi exista instituite proceduri suplimentare destinate sa sprijine solutionarea in amiabil a situatiilor de insolventa (mandatul ad-hoc sau procedura concordatului), aceasta nu inseamna ca medierea nu poate fi si ea considerata o solutie de acelasi gen. Partile implicate intr-o situatie de insolventa pot incerca rezolvarea acesteia pe calea medierii, cu amendamentul ca in cazul debitorului trebuie avute in vedere si dispozitiile art. 27 coroborat cu art.143 pct.1 din Legea 85/2006.
– Posibilitatea de aplicare a medierii in momentul conceperii planului de reorganizare al debitoarei, indiferent daca acesta este propus de catre debitor, creditori sau administratorul judiciar. In materia planului de reorganizare, legea insolventei se limiteaza in prezent la a institui o procedura de propunere, depunere, structura, votare, confirmare si executare a acestuia, dar nu face o referire la modalitatile de construire si negociere a unui plan de reorganizare. In consecinta, in practica se constata faptul ca planul de reorganizare gandit de una dintre partile indreptatite sa il propuna este cenzurat, adaptat, negociat etc. abea dupa depunerea acestuia si sub presiunea exprimarii votului creditorilor. Cele mai multe dintre planurile de reorganizare esuate (fie prin respingerea lor de catre creditori, fie prin nerealizarea lor in termenul si conditiile stipulate) fac parte din categoria planurilor a caror negociere initiala a fost insuficienta sau inexistenta. Ca atare, aplicarea procedurii medierii in constructia complexa a planului de reorganizare ar asigura tuturor partilor o mai buna identificare a nevoilor si intereselor comune, ceea ce ar duce implicit si la elaborarea unor solutii mult mai viabile.
– Posibilitatea aplicarii medierii in toate cazurile ce tin de maximizarea averii debitorului (recuperari de creante, anulari de transferuri patrimoniale etc)
– Posibilitatea aplicarii medierii in materia atragerii raspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere a debitoarei reglementata de catre art. 138 din Legea 85/2006. Finalul unei proceduri de insolventa poate aduce cu sine si formularea unei cereri de tipul celei indentificate prin disp art 138 din Legea insolventei, situatie care reprezinta un prilej in plus de a recomanda aplicarea procedurii medierii, care ar aduce avantajul unei clarificari mai rapide a chestiunilor ce tin de stabilirea responsabilitatii, precum si identificarea surselor reale de acoperire a pasivului ramas.
Situatii ce tin de procedura insolventei in care procedura medierii nu poate fi aplicata decat cu amendamente sau in conditii speciale:
– verificarea si analizarea creantelor inscrise la masa credala
– intocmirea tabelului preliminar si definitiv al obligatiilor debitoarei
– solutionarea contestatiilor la tabelul preliminar al obligatiilor debitoarei.
In acest caz, medierea poate si aplicata numai daca este acceptata de catre toti creditorii, in caz contrar existand riscul de a avea un rezultat obtinut in medierea cu un creditor care sa prejudicieze pozitia unui alt creditor.
Mai mult decat atat, legea insolventei nu permite modificarea in nici un fel a creantelor inregistrate inainte de data deschiderii procedurii, decat pe caile instituite prin aceasta procedura ( plan de reorganizare etc).
Smaranda Dusa – Gruia, Colegiul Mediatorilor
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!