Care dintre calitatile personale va servi mai bine nevoilor si intereselor partilor implicate în conflict?
Medierea în sine este un proces în care partile implicate vin cu o încarcatura emotionala care de cele mai multe ori este negativa si care blocheaza drumul spre încheierea unui acord. În acest sens mediatorul trebuie sa intervina cu mijloace si tehnici specifice domeniului psihologic, pentru a ajunge la încheierea unui acord între parti. Articolul de fata vine în întâmpinarea mediatorului, spicuind din literatura de specialitate cele mai semnificative etape pentru gestionarea acestor blocaje.
Evenimentele care genereaza o disputa produc de cele mai multe ori traume care pot afecta capacitatea de judecata a persoanelor implicate. De cele mai multe ori protagonistii sunt încercati de emotii negative pe parcursul medierii, atunci când sunt evocate evenimentele care au stat la baza declansarii neîntelegerilor. Aceste emotii produc decizii irationale si sunt responsabile de o atitutdine agresiva, neadecvata încheierii unui acord între parti. Aici intervine rolul mediatorului care poate contribui în mare masura în a gasi o cale de negociere între parti, identificând si abordând obstacolele emotive care împiedica partile sa negocieze într-un mod eficient. Identificând aspectele de natura emotionala poate, de asemenea, sa releve partilor complexitatea fenomenului, care, de cele mai multe ori, nu sunt constiente de propriile sentimente, sau nu sunt foarte deschise în a le discuta. În aceste “capcane” emotionale poate fi atras si mediatorul, acesta din urma poate fi încercat de sentimente de compasiune pentru victima sau pentru una din partile pe care le considera a fi într-un prejudiciu moral sau pecuniar, devenind treptat partinitor în actul medierii.
Gestionarea blocajelor de natura emotionala
Literatura de specialitate în acest domeniu ofera câtiva pasi de urmat (de catre mediator) în cazul gestionarii acestor probleme emotive:
- Sa identifice problema emotionala;
- Sa permita exprimarea emotiilor: prin ascultare, acceptare, întelegere;
- Daca este necesar, sa revina la originea problemei;
- Sa solicite raspuns de la cealalta parte;
- Daca cauza problemei persista, sa încerce sa o elimine;
- Daca cauza este adânc înradacinata în trecut, sa o identifice si sa o dezbata;
- Daca este necesar, sa separe partile.
Pentru identificarea obstacolelor emotive, mediatorul trebuie sa initieze o discutie cât mai deschisa, utilizând în mod concret:
- Întrebari deschise („Sunt probleme pe care trebuie sa le cunosc si care nu au fost mentionate în întâlnirea anterioara?”);
- Sugestii precaute („A fost dificil pentru dumneavoastra d-le/d-na… ”);
- Întrebari pilotate;
- Referinte la evenimente sau experiente personale similare (în scopul de a reliefa sentimentele dominante);
- De a sugera o gama de reactii posibile – se poate sugera faptul ca aceste evenimente pot cauza efecte diverse asupra persoanelor.
În cazul exprimarii emotiilor mediatorul trebuie sa manifeste empatie, sa gestioneze emotiile pentru a descarca atmosfera, generând o stare de calm si de bun sens. Mediatorul poate obtine foarte mult capital în actul medierii doar ascultând, vorbind despre situatie în termeni ipotetici, astfel, mediatorul sugerând cu delicatete ca ar putea exista si alte moduri de interpretare a faptelor, frustrarilor etc.
De multe ori se întâmpla ca individul sa ramâna blocat în propria stare emotiva, dar faptul de a recunoaste / identifica acest aspect nu este de ajutor mediatorului. Acesta din urma trebuie sa readuca în discutie evenimentele care au produs aceste emotii, încurajând individul sa faca referire la cele mai mici detalii cu privire la crearea situatiei, la modul cum au evoluat sentimentele în timp. Aceasta simpla întrebare poate aduce starea de calm a persoanei, reducând rezistenta psihologica. Reconstruirea istoriei unei dispute ofera mediatorului posibilitatea de a cerceta cauzele reactiilor personajelor implicate, precum si de a identifica cu precizie zonele în care emotiile pot afecta rationamentul sau alte interese.
Prin solicitarea de raspuns a celeilalte parti mediatorul poate obtine mult capital, implicând în mod constructiv adversarul. Se poate determina astfel ca o parte sa asculte, în timp ce cealalta parte povesteste despre propriile trairi privind disputa. Dar trebuie sa retinem faptul ca pe întreg parcursul acestui procedeu, mediatorul trebuie sa fie atent la forma comunicarii precum si la continutul acesteia, sa faca distinctie între empatie – simpatie, sa evalueze momentele când o parte trebuie sa taca sau sa vorbeasca, promovând tot timpul, pe cât posibil, o comunicare directa între parti.
În cazul în care problema persista si s-a ajuns la concluzia ca sursa obstacolelor emotionale se afla în trecut, trebuie sa examineze cu tact ultima cauza a problemei, sa o neutralizeze, pâna va elimina toate urmele. Dar nu întotdeauna lucrurile stau asa, deoarece pot exista si piste false în acest sens, iar cauza sa fie în exterior si nu în trecut. De exemplu, o persoana se poate simti persecutata de catre cealalta parte si astfel sa existe tot timpul o sursa de iritare între cele doua parti. În acest sens, mediatorul trebuie sa abordeze acest aspect ca o problema de procedura.
Daca cauza este adânc înradacinata în trecut, iar pe parcursul medierii aceste sentimente negative se reactiveaza, mediatorul poate adopta una din urmatoarele tactici:
- Sa atraga atentia asupra chestiunii într-un mod diplomatic;
- Sa identifice originea sentimentului blocant;
- Sa ajute partile sa-si pastreze separat motivele pentru atitudinea lor din trecut fata de situatia actuala.
Daca este necesar, sa separe partile. Mediatorul poate separa partile, discutând apoi cu fiecare parte. Ulterior, putându-se omite sau reformula eventuale afirmatii aspre sau expresii care pot afecta tratativele.
Parcurgând doar un scurt fragment din cele prezentate mai sus ne putem pune întrebarea care sunt sau ar trebui sa fie calitatile mediatorului? Calitatile mediatorului difera si în functie de ce se urmareste. Daca „se cauta acele criterii prin care sa se distinga un mediator bun de unul rau sau prin care sa identifice profesionittii prin intermediul unor criterii de incluziune, atunci se vor cauta raspunsuri universale”. Dar daca întrebarea este pusa de cineva care doreste sa exploreze dezvoltarea personala, sa îsi largeasca orizontul abordarilor, atunci se vor cauta acele calitati care sunt unice fiecarei persoane si care nu pot fi masurate decât subiectiv. O viziune asupra acestui subiect este propusa de Daniel Bowling si David A. Hoffman în “Psihologia mediatorului” opinând ca “medierea nu ar trebui sa devina domeniul exclusiv al absolventilor, al profesionistilor sau al celor care au anumite calitati personale….Daca motivul nostru de a pune întrebari este acela de a stabili o norma sau un set de calitati personale optime pe care sa le utilizam în pregatirea altora, avem nevoie sa recunoastem, asa cum spunea, spiritual, Oscar Wild – nimic ce merita cunoscut nu poate fi predat altuia.
Aceasta nu înseamna ca nu poate fi învatat, ci mai degraba ca anumite moduri de învatare pot avea loc din interior catre exterior, nu invers. Desi instinctual, empatia, intuitia de pilda pot fi observate, discutate, cultivate si dezvoltate, este foarte greu sa îl înveti pe altul cum sa le practice. În plus, multe dintre aceste calitati personale ale mediatorului apar doar printr-un lung si anevoios proces de autoexaminare“. De pilda Cloke, în anul 2001, prezenta câteva valori pe care se pare ca le încurajeaza medierea, atât în partile implicate, cât si în noi însine:
- Aprecierea conflictului ca pe ceva pozitiv; conflictul este privit ca o aventura sau ca o calatorie, o oportunitate de dezvoltare si schimbare, o invitatie la intimitate si la legarea unor relatii, deschiderea catre transformare
- Aprecierea diversitatii si diferentelor, respingerea stereotipurilor si a premisei superioritatii sau inferioritatii înnascute, a premisei corectitudinii sau ereziei
- Aprecierea onestitatii, empatiei în comunicare, în procese si relatii
- Aprecierea acordului si intereselor comune, unicitatii si umanitatii; respingerea dominatiei, constrângerii, umilirii, reprimarii
- Aprecierea cooperarii si colaborarii, ca elemente de baza si a competitivitatii si agresivitatii, ca elemente secundare
- Aprecierea satisfacerii intereselor fiecaruia
- Aprecierea integrarii intelectului, emotiilor, trupului si spiritului; autenticitatii si integritatii, unitatii dintre interior si exterior
- Aprecierea victoriei care are loc fara înfrângere
- Aprecierea iertarii, completarii, transformarii
- Aprecierea perseverentei, a refuzului de a lasa pe cineva în urma.
Spicuirea acestor valori nu fac decât sa adauge un argument în plus privind rolul dezvoltarii personale si emotionale al mediatorului.
Conceptul de “inteligenta emotionala“ a început sa suscite interesul publicului în 1995, când Daniel Goleman a publicat o carte cu acest titlu, în care defineste inteligenta emotionala ca pe “capacitatea de a recunoaste propriile sentimente si pe ale altora, de a ne motiva si de a ne gestiona adecvat emotiile în interiorul nostru si în relatiile noastre“. Emotiile sunt o unealta foarte importanta în mediere deoarece conflictul este intotdeauna strâns legat de emotii. Daca abilitatea de a gestiona emotiile este absenta, adevarata putere a medierii este pierduta la rândul ei.
Calitatile personale pe care le aduce cu sine mediatorul în procesul de mediere pot si reusesc sa aiba un impact direct asupra a ceea ce se întâmpla în biroul de mediere. Este foarte importanta pregatirea pluridisciplinara a mediatorului, dar as încheia cu o întrebare reflexiva “Care dintre calitatile personale va servi mai bine nevoilor si intereselor partilor implicate în conflict?“.
Dr. Treistariu Narcisa-Lidia, Dr. Minodora Popsor
Colegiul Mediatorilor, Scoala de vara 2012
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!