Masuri pentru sprijinirea intreprinderilor mici si mijlocii
Guvernul are în vedere masuri pentru sprijinirea întreprinderilor mici si mijlocii, a declarat miercuri, Mihai Voicu, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, care a adaugat ca intentioneaza sa verifice foarte atent toate conditiile care sunt cerute în România, pentru accesul la finantare pentru IMM-uri.
„Este de datoria mea sa prezint câteva lucruri concrete legate de România, câteva masuri pe care le avem în vedere pentru România, fie ca discutam despre mandatul limitat calendaristic prin alegerile Parlamentare din decembrie, fie ca vorbim în cel mai probabil scenariu al reînnoirii prin alegeri al mandatului actualului Guvern. Avem în vedere câteva masuri de sprijin: îmbunatatirea capitalizarii IMM din sectorul industrial, consolidarea Fondului National de Garantare pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii si a retelei nationale a acestor întreprinderi pentru facilitarea accesului la credite bancare, facilitarea accesului IMM-urilor la fondurile structurale ale Uniunii Europene. Stim cu totii ca România se afla într-o situatie dificila din punct de vedere al accesarii fondurilor europene. Sunt programe operationale care sunt întârziate”, a spus Voicu care participa la dezbaterea cu tema „Accesul la finantare. Motorul cresterii competitivitatii IMM-urilor”.
În opinia ministrului, birocratia în România este excesiva.
„Am intentia sa verific foarte atent toate conditiile care sunt cerute în România, pentru accesul la finantare pentru IMM-uri. De exemplu, pe programul national care faciliteaza finantarea pentru achizitii de tehnica, de utilaje se cere, de exemplu, traducerea autorizata a cartii tehnice a masinii, care o fi ea. Asta cerem noi în România în acest moment. Marturisesc, nu stiu daca asa trebuie, dar mi se pare ridicol. Sa mai taiem putin din birocratia asta din România pentru ca s-ar putea sa ne ajute. (…). În România exista un consiliu de export, bazat pe un parteneriat între minister si cele mai importante patronate din România”, a mai afirmat Voicu.
Grupul Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa (ALDE) din Parlamentul European s-a reunit marti si miercuri la Bucuresti.
Ziua de miercuri a fost rezervata prezentarii concluziilor reuniunii ALDE, într-o conferinta de presa, programata pentru ora 12,00, la care au participat presedintele PNL, Crin Antonescu, si europarlamentarii liberali.
Tot miercuri are loc, de la ora 14,00, dezbaterea cu tema „Accesul la finantare. Motorul cresterii competitivitatii IMM-urilor”. La eveniment participa Guy Verhofstadt, presedintele Grupului ALDE, si Daniel Chitoiu, ministrul român al Economiei, Comertului si Mediului de Afaceri.
Primul panel al dezbaterii, intitulat „Masuri de reglementare pentru ameliorarea accesului IMM-urilor la finantare”, va fi moderat de europarlamentarul Cristian Busoi, iar vorbitori sunt Mihai Voicu, ministru delegat pentru Mediul de Afaceri, Julien Guerrier, reprezentant al Comisiei Europene, Jurgen Creutzmann, eurodeputat ALDE, si Ovidiu Nicolescu, presedinte al Consiliului National al Întreprinderilor Private Mici si Mijlocii din România.
La cel de-al doilea panel – „Accesul la finantare în practica” – moderator va fi eurodeputatul ALDE Philippe de Backer, iar vorbitori – Viorel Popescu, director general Mibatron, Arhip Janel, director general Seletron, Florin Danescu, presedintele executiv al Asociatiei Române a Bancilor, Daniel Cosnita, presedintele Asociatiei Clusterelor din România, si un reprezentant al Bancii Europene de Investitii.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!