Inflatia tine pe loc economia

 

Nivelul ridicat al infl atiei ne duce cu gândul la vremuri de cosmar, patronate de acelasi ministru de Finante.

Cresterile de preturi din ultima vreme au anulat aproape complet majorarile de salarii pentru bugetari, iar celorlalti le-au afectat serios nivelul de trai. Si totusi, exista cineva care poate fi linistit, ba chiar multimit. Este vorba de ministrul de Finante, caruia devalorizarea leului îi faciliteaza atingerea tintelor prevazute în buget.

În primul rând, cresterea preturilor trage dupa ea si câteva dintre cele mai importante categorii de venituri bugetare. La loc de cinste este taxa pe valoarea adaugata, unul dintre stâlpii bugetului în fiecare an. În primele opt luni din 2012, încasarile din TVA au avut cea mai mare crestere în termeni nominali dintre toate impozitele, cu 1,9 miliarde de lei. Cea mai mare parte bazata pe inflatie.

Urmatoarele în topul cresterilor, cu 1,6 miliarde de lei, veniturile din impozite pe salarii si venit, sunt influentate indirect de inflatie, pentru ca preturile mai mari impun majorari de salarii, chiar daca mici. Nu în ultimul rând, veniturile din accize sunt influentate de un factor comun cu inflatia, si anume cursul valutar. Si acestea au crescut în primele opt luni ale anului, cu 1,2 miliarde de lei, iar în 2013 accizele vor creste din nou cu circa 5%. E posibil, asadar, ca deprecierea aparent irationala a leului sa serveasca tot interesului pe termen scurt al statului. Nu în ultimul rând, cresterea preturilor mareste artificial Produsul Intern Brut în termeni nominali. Din moment ce tinta de deficit bugetar este exprimata în procente din PIB, si nu în lei, cresterea acestui indicator poate avea un mare avantaj. Si anume, ca în aceeasi tinta procentuala de deficit încape o suma mai mare care poate fi cheltuita în plus fata de venituri. Pentru pomeni electorale, pensii si salarii, indemnizatii pentru mame, etc. Pomeni care, e drept, se vor devaloriza pâna anul viitor, dar procesul se poate relua la infinit. Dezavantajul e ca inflatia tine pe loc economia si împiedica acumularea de capital local. Cu alte cuvinte, ne pastreaza saraci.

Marius Pandele. Evz.ro

Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie