Doar promisiuni ?
Majoritatea promisiunilor din primavara au fost uitate sau amanate, iar cele mai multe rezultate bune sunt mai curand meritul economiei private
In programul de guvernare depus in mai la Parlament, Victor Ponta promitea, printre altele, ca va creste substantial gradul de absorbtie a fondurilor europene pana la finalul anului. La acea data, Romania incasase efectiv 7,46% din fondurile structurale alocate de Bruxelles (desi fusesera semnate contracte pentru 82% din cele aproape 20 de miliarde de euro disponibile). Cinci luni mai tarziu, gradul de absorbtie crescuse doar pana la 9,70%, iar cel de contractare ajunsese la 86%.
Mai mult, Comisia Europeana a intrerupt, incepand din iulie, orice plati catre Romania pentru a desfasura un audit privind managementul fondurilor UE. in functie de rezultatele acestuia, finantarea va fi continuata sau, dimpotriva, suspendata. Avand in vedere ca bugetul pe 2012 a fost construit luand in calcul o rata de absorbtie de minimum 20% la finalul anului, atat veniturile, cat si deficitul bugetar s-ar putea dovedi a fi departe de estimari.
Un prim efect al acestor neconcordante este scaderea cu aproape sapte procente a investitiilor publice in perioada mai-august 2012, fata de aceleasi luni ale anului trecut. Printre victimele taierii de fonduri se afla proiecte de infrastructura importante, cum sunt centurile Capitalei ori Sucevei, autostrazile A3 si A4 sau magistrala 5 a metroului bucurestean. Printre altele, cabinetul USL a utilizat banii astfel economisiti pentru cresterea cu 8% a salariilor bugetarilor incepand din iunie.
Acelasi program de guvernare promitea „imbunatatirea performantelor intreprinderilor de stat, prin restructurare, cu scopul reducerii pierderilor acumulate de acestea, si prin restrangerea arieratelor“. Cat de bine a reusit acest lucru se vede in cazul Hidroelectrica, gigantul energetic fiind declarat insolvent in iunie, pe motiv ca in acest mod compania ar putea scapa de contractele paguboase incheiate cu „baietii destepti“. Mai mult, „Hidroelectrica va inregistra in acest an pierderi de 100 milioane euro, iar veniturile vor scadea cu aproximativ 200 de milioane de euro“, anunta recent Remus Borza, administratorul judiciar al companiei. Asta pentru ca „productia de electricitate in 2012 va fi, din cauza secetei, la un minim istoric – 12 TWh“.
TVR este un alt exemplu de restructurare cel putin discutabila. Cu datorii istorice de 160 de milioane de euro, televiziunea publica ar urma sa renunte la 872 din cei 3.400 de angajati, dupa ce a inchis in vara doua din cele cinci canale nationale (TVR Cultural si TVR Info). in urma protestelor salariatilor, conducerea a decis sa amane procesul de restructurare pana la o data ce nu a fost comunicata inca (cel mai probabil, spun gurile rele, disponibilizarile vor avea loc dupa alegerile din 9 decembrie, pntru a evita noi probleme de imagine pentru guvernanti).
Razvan Amariei, Capital.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!