Judecatoarea ICCJ Maria David a fost condamnata la inchisoare cu executare pentru coruptie

 

Judecatoarea ICCJ Maria David a fost condamnata, marti, de instanta suprema la patru ani de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzata de trafic de influenta, dupa ce ar fi primit de la un om de afaceri peste 200.000 de euro pentru a interveni la colegi magistrati.

Înalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a condamnat-o pe judecatoarea Maria David la câte patru ani de închisoare pentru ambele fapte de coruptie imputate de procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), respectiv pentru cea din noiembrie 2009 si pentru cea din februarie 2012, când a fost organizat si flagrantul.

Instanta a mai stabilit ca Maria David sa nu îsi poata exercita unele drepturi civile timp de doi ani dupa executarea pedepsei de patru ani de închisoare.

Judecatorii ICCJ au mai obligat-o pe Maria David sa îi restituie cei 200.000 de euro lui Petru Blanda, bani pretinsi acestuia în schimbul promisiunii ca îi va rezolva unele dosare aflate la instante.

Decizia nu este definitiva, putând fi contestata la Completul de cinci judecatori al ICCJ.

Judecatoarea Maria David a fost trimisa în judecata în 21 martie, în stare de arest preventiv, pentru doua fapte de trafic de influenta, Petru Blanda fiind denuntatorul din acest dosar.

Potrivit procurorilor anticoruptie, în perioada noiembrie-decembrie 2009, judecatoarea Maria David ar fi pretins si primit de la omul de afaceri Petru Blanda 200.000 de euro, promitându-i, în schimb, ca va interveni pe lânga magistrati din cadrul Curtii de Apel Ploiesti învestiti cu solutionarea unei actiuni de contestatie în anulare si îi va determina sa adopte o solutie favorabila.

Prin aceasta contestatie, Blanda dorea anularea unei decizii penale a Curtii de Apel Ploiesti prin care fusese condamnat la o pedeapsa de trei ani de închisoare în regim de detentie pentru evaziune fiscala. În 10 decembrie 2009, aceasta actiune a fost admisa în principiu, iar în 19 aprilie 2010, Curtea de Apel Ploiesti a respins ca nefondata contestatia în anulare.

Ulterior, împotriva aceleiasi decizii de condamnare, Petru Blanda a formulat si o cerere de revizuire, care în 15 noiembrie 2011 a fost respinsa de Judecatoria Târgoviste.

În acest context, în perioada ianuarie – februarie 2012, judecatoarea David a primit de la Blanda, în mai multe transe, suma totala de 4.000 de euro si 3.800 de lei, si a mai pretins înca 110.000 de euro, promitându-i, în schimb, ca va interveni pe lânga judecatori din cadrul Curtii de Apel Ploiesti învestiti cu solutionarea recursului împotriva sentintei Judecatoriei Târgoviste, pentru a-i determina sa pronunte o hotarâre favorabila acestuia. În 27 februarie, Curtea de Apel Ploiesti a respins si acest recurs.

Procurorii anticoruptie au pus sechestru asigurator pe doua imobile ale Mariei David.

În 28 februarie, Consiliul Superior al Magistraturii – Sectia pentru judecatori a încuviintat perchezitia la imobilele detinute de Maria David, retinerea si arestarea preventiva a judecatoarei.

O zi mai târziu, Înalta Curte de Casatie si Justitie a emis un mandat de arestare preventiva pe numele Mariei David, care ulterior a ramas definitiv dupa ce un complet de cinci judecatori de la aceeasi instanta a respins contestatia acesteia împotriva deciziei de arestare.

Surse judiciare sustin ca judecatoarea David ar fi avut o relatie foarte apropiata cu omul de afaceri, pe care îl cunostea din timpul facultatii, iar denuntarea ei de catre Blanda a fost un teribl soc pentru magistrata.

David a fost judecator în Târgoviste, apoi a promovat la Curtea de Apel Ploiesti, iar din 2009 a fost magistrat la instanta suprema.

Mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie