Venituri cu impozit la sursa care se inscriu in Declaratia unica si nu in formularul 100

 

Incepand din luna august, Fiscul a modificat modalitatea de declarare a impozitului retinut la sursa pentru anumite venituri. Astfel, daca pana acum doua luni acest impozit se declara in formularul 100 – Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat, incepand din august, el este raportat in declaratia fiscala unica. Reglementarea se aplica numai anumitor venituri, pe care vi le prezentam acum.

Modalitatea de raportare s-a modificat pentru cinci categorii de venituri. Mai exact, din luna august (pentru obligatiile fiscale aferente lunii iulie), se raporteaza in declaratia fiscala unica:

  •     impozitul pe veniturile din drepturi de proprietate intelectuala;
  •     impozitul pe veniturile din activitati desfasurate in baza contractelor/conventiilor civile incheiate potrivit Codului civil, precum si a contractelor de agent;
  •     impozitul pe veniturile din activitatea de expertiza contabila si tehnica, judiciara si extrajudiciara;
  •     impozitul pe veniturile persoanelor fizice dintr-o asociere cu o persoana juridica microintreprindere, care nu genereaza o persoana juridica;
  •     impozitul aferent veniturilor din activitati agricole, potrivit prevederilor art. 71 lit. d) din Codul Fiscal, obtinute din valorificarea produselor agricole obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare.

Pana in luna august, impozitul retinut la sursa pentru aceste venituri s-a declarat in formularul 100 – Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat.
Declararea acestor impozite se face in formularul 112, anexa 1, sectiunea „Creante fiscale”, selectand tipul de impozit.

Aceste modificari au fost necesare in conditiile in care, de la 1 iulie 2012, platitorii veniturilor mentionate anterior au obligatia sa retina si sa declare contributiile individuale pentru persoanele care realizeaza asemenea venituri.

In acest caz, platitorul de venit este asimilat angajatorului, astfel incat are obligatia sa declare contributiile sociale ale beneficiarului de venit prin depunerea Declaratiei privind obligatiile de plata a contributiilor sociale, impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate (declaratia fiscala unica), pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care s-au platit veniturile, respectiv a lunii urmatoare trimestrului in care s-au platit veniturile.

Prin aceste modificari legislative este simplificat procesul de raportare intrucat atat impozitul retinut la sursa pentru veniturile respective, cat si contributiile sociale aferente vor fi declarate in acelasi formular.

Roxana Neagu, AvocatNet.ro

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie