OPSPI a facut plangere penala impotriva lui Dan Diaconescu
Procurorul Ramona Bulcu, purtatorul de cuvânt al Parchetului Înaltei Curti de Casatie si Justitie (PICCJ), a declarat, pentru Mediafax, ca plângerea împotriva lui Dan Diaconescu a fost depusa, urmând a fi examinata si a se stabili competenta în raport de obiectul ei si valoarea prejudiciului.
Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii în Industrie (OPSPI) a anuntat ca va sesiza miercuri Parchetul în privinta savârsirii de catre Dan Diaconescu, patronul OTV, a infractiunii de înselaciune în forma continuata prin inducerea în eroare si pentru dobândirea fara drept a calitatii de adjudecatar al Oltchim.
Un reprezentant al OPSPI a venit la Parchetul instantei supreme, miercuri, în jurul orei 15.30 pentru a depune sesizarea.
Acesta a vazut ca programul de lucru pentru relatia cu publicul si pentru depunerea sesizarilor s-a încheiat la ora 15.00, moment în care a plecat, fara sa faca declaratii jurnalistilor aflati la sediul PICCJ.
Contactat de Mediafax, purtatorul de cuvânt al PICCJ, Ramona Bulcu, a precizat ca plângerea OPSPI a fost depusa, fiind examinata pentru a se stabili competenta structurii de Parchet ce va face investigatii, în raport de obiectul plângerii si de valoarea prejudiciului.
„Seful OPSPI, Remus Vulpescu, sesizeaza, astazi, 3 octombrie, Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie a României, cu privire la savârsirea de catre numitul Diaconescu Cristian Dan a infractiunii de înselaciune, cu consecinte deosebit de grave, în forma continuata, prin inducerea în eroare a statului român si a opiniei publice în ce priveste existenta la dispozitia numitului Diaconescu Cristian Dan a sumei de circa 200 milioane de lei necesara pentru cumpararea pachetului majoritar de actiuni detinut la Oltchim de statul român, prin MECMA – OPSPI”, se arata într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Dan Diaconescu a fost declarat câstigator, în urma cu aproape doua saptamâni, al licitatiei pentru preluarea a 54,8% din actiunile Oltchim, dupa ce a oferit 203 milioane de lei (45 milioane de euro), cel mai mare pret, pentru titlurile detinute de stat.
Contractul de preluare a actiunilor nu a fost semnat, întrucât Dan Diaconescu, nu a prezentat OPSPI dovezi ca detine suma pe care s-a angajat sa o plateasca pentru titluri.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!