Cand putem beneficia de scutire de la plata taxei judiciare de timbru prin mediere? Care sunt exceptiile instituite de Legea nr. 115?

 

Potrivit Legii nr. 115/2012 ce a intrat deja in vigoare (la 1 octombrie 2012) se aduc modificari substantiale Legii nr. 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Una din aceste modificari este cea privitoare la taxa de timbru.

Fanuta Lisman, Foto: juridice.ro

Potrivit art. 1 pct. 11 din Legea nr. 115/2012 se adauga un nou articol, art. 59^2 prin care se stabileste ca partile vor fi scutite de taxa de timbru daca vor solicita instantei incuviintarea acordului de mediere prin care solutioneaza conflictul dintre ele inainte de deschiderea unui proces judiciar.

Cu alte cuvinte, daca partile unui conflict ajung la un acord prin mediere inainte de declansarea procesului judiciar, acestea pot solicita instantei sa le incuviinteze acordul de mediere (obtinand astfel o hotarare judecatoreasca) fara sa mai fie nevoite sa achite o taxa judiciara de timbru.

In acest sens, acordul de mediere se va depune la instanta odata cererea de incuviintare a acordului iar taxa judiciara de timbru nu se va mai plati.

De la aceasta regula, exista si cateva exceptii pe care le instituie noua lege. Insa, cu privire la aceste exceptii, deja se contureaza opinii diferite. Inainte de a le analiza, redau mai jos textul integral referitor la taxa de timbru:

Art. 59^2
„Cererea adresata instantei, privind pronuntarea unei hotarari care sa consfinteasca intelegerea partilor rezultata din acordul de mediere, este scutita de plata taxei judiciare de timbru, cu exceptia cazurilor in care acordul de mediere priveste transferul de proprietate asupra unui bun imobil, a altor drepturi reale, partaje si cauze succesorale.”

Asfel, potrivit articolului de mai sus, nu vor fi scutiri de la plata taxei judiciare de timbru daca acordul de mediere are drept obiect urmatoarele tipuri de cauze:

  •   transferul (dreptului) de proprietate – asupra unui bun imobil
  •   asupra altor drepturi reale
  •  partaje si cauze succesorale.

In ceea ce priveste cauzele ce au drept obiect transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile sau al altor drepturi reale, lucrurile par a fi clare.

In ceea ce priveste partajele si cauzele succesorale, opiniile sunt diferite:

  •  Potrivit unei prime opinii, dintr-o prima analiza de text, se intelege ca nu vor fi scutiri de la plata taxei de timbru in niciuna din cauzele ce au drept obiect partajele si in niciuna din cauzele ce au drept obiect succesiunea.
  •  Potrivit celei de-a doua opinii, care ne sugereaza sa facem si o analiza gramaticala a textului de lege (atat din punct de vedere sintactic cat si morfologic), se intelege ca textul de lege are in vedere doar partajele succesorale si orice alte cauze cu privire la succesiune.

Prin urmare, potrivit celei din urma opinii, daca doar partajele succesorale nu beneficiaza de scutire de la plata taxei de timbru, inseamna ca celelalte partaje vor fi scutite de taxa de timbru.

Spre exemplu, potrivit acestei opinii, in cauzele de divort, cand sotii incheie un acord de mediere inclusiv cu privire la partajul bunurilor comune, insemna ca acestia vor fi scutiti de taxa de timbru.

Cu alte cuvinte, daca se va accepta aceasta interpretare a textului de lege, as spune ca devine extrem de avantajos pentru soti ca, odata cu divortul, sa solutioneze si partajul, beneficiind astfel de scutire de la plata taxei.

Mai mult, avand in vedere textul de lege, as spune ca intr-o cauza de divort, partajul este doar o cerere  accesorie, obiectul principal fiind divortul. Daca se solutioneaza divortul, se solutioneaza si partajul. Daca nu se solutioneaza divortul (prin acord), nu se mai pune problema partajului (decat in anumite conditii care nu cred ca au importanta in aceasta discutie).

Daca am duce mai departe rationamentul, as spune ca pare o interpretare corecta cea potrivit careia doar in cazul succesiunilor nu pot fi scutiri deoarece aici vorbim de o taxa pe ceva ce primesti ca mostenire, ceva ce aveai deja si care nu-ti diminueaza avutul existent anterior mostenirii pe cand in celelalte cauze de partaj, dupa ce ca se imparte bunul aflat in coproprietate (sau devalmisie), se diminueaza substantial avutul coproprietarilor.

Spre exemplu, in cauzele de divort, sotii sunt nevoiti sa faca partajul pentru a-si asigura fiecare o existenta proprie, o locuinta unde va locui singur si unde va locui si cu copiii sau unde va trebui sa poata primi copiii pentru mentinerea legaturilor firesti parinte-copil. Pe langa faptul ca in urma partajului le va reveni mult mai putin (de regula jumatate) iar cu acea parte vor  fi nevoiti sa-si asigure o noua locuinta (unde sa locuiasca si cu copiii), acea parte mai este diminuata si de taxa judiciara de timbru care este consistenta si care va face viata grea tuturor, in special copiilor acestor soti.

In multe dintre situatii, in afara locuintei ce o partajeaza, sotii nu mai au si alte bunuri care sa le asigure un minim confort dupa divort. Plata taxei este o mare povara pentru acestia. De multe ori, datorita costurilor in ceea ce priveste asigurarea noii/noilor locuinte, sotii nici nu se mai gandesc la divort.  Prin urmare, daca se va accepta de catre instante faptul ca in astfel de situatii, cum este cazul partajului bunurilor comune, partile vor fi scutite de la  plata taxei pentru partaj, ar fi un beneficiu real nu doar pentru acestia ci si pentru societate, dar in mod special pentru copiii acestor soti.

Prin urmare, nu ne ramane decat sa vedem in ce sens se va contura practica judiciara.

Pana atunci, dumneavoastra care credeti ca este interpretarea corecta?

Fanuta Lisman

Juridice.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

1 comentariu

  1. Drăghici Mariana-Elica spune:

    Bună seara,
    Având în vedere faptul că România a fost felicitată de către UE tocmai pentru această prevedere privind restituirea taxei de timbru, consider că ar fi fost necesară menţinerea acestei facilităţi atât pentru a demonstra o coerenţă legislativă, cât şi pentru caracterul ei benefic asupra justiţiabililor şi instituţiei medierii.Dacă aş aprecia doar art. 59^2 din Legea nr. 115/2012, atunci aş opina că în niciun caz partajului în cauzele de divorţ nu ar trebui să li se aplice această taxă de timbru.

Adaugă părerea ta


 

Distribuie