Legea de care tremura bancile de frica

 

O reusita în instanta a unei asociatii de clienti împotriva unei banci poate ajuta toti debitorii care se confunta cu aceleasi probleme

Gheorghe Piperea, Foto: newschannel.ro

O modificare legislativa care a trecut aproape neobservata are toate sansele sa aiba efecte cel putin similare cu celebra Ordonanta nr. 50 a creditelor pentru populatie, scrie revista Capital. Sesizata initial de jurnalistii de la Economica. net, modificarea adusa Legii nr. 193/2000 da practic valoare de precedent proceselor intentate de asociatiile de clienti comerciantilor de toate tipurile.

Astfel, potrivit noilor prevederi, daca o autoritate a statului (în principal, Autoritatea Nationala pentru
Protectia Consumatorului) sau o asociatie de consumatori care îndeplineste anumite conditii ataca în instanta o anume clauza contractuala si daca instanta decide ca acea caluza este abuziva, toate contractele de pe piata care includ respectiva prevedere vor putea fi denuntate. Modificarea se potriveste de minune situatiei în care se afla cele câteva mii de oameni care lupta în procesele cu mai multe banci din România.

Cum contractele de credit sunt, în cea mai mare parte a lor, standardizate, vorbim despre mii de persoane cu aceeasi problema. Pâna acum, sunt suficiente cazuri câstigate de clienti, însa legea româneasca spune ca precedentul nu este izvor de drept, motiv pentru care fiecare caz trebuie dezbatut separat.

Azi în Timisoara…

Prima initiativa privind constituirea legala a unui grup de clienti nemultumiti apartine Asociatiei de Consiliere a Clientilor Bancari si a Asiguratilor din România. Asociatia, cu sediul în Timisoara, este formata din câteva sute de persoane care se afla deja în procese cu bancile. Aceasta acorda consultanta, dar si servicii juridice clientilor. Dupa cum ne-a explicat Anamaria Crintea, avocatul Asociatiei, folosirea noilor prevederi pentru a desfiinta anumite clauze abuzive din contractele de credit este unul dintre obiective. Asociatia va trebui sa adune cel putin 3.000 de membri, însa reprezentantii acesteia spun ca nu este un obiectiv atât de dificil.

Mai mult, membru de onoare al Asociatiei este avocatul Gheorghe Piperea, cel care reprezinta circa 2.300 de persoane în procese cu bancile. Principalele doua probleme care au aparut în relatia dintre clienti si banci sunt celebra clauza care permitea bancii sa majoreze dobânda „în functie de conditiile pietei“ sau „în functie de dobânda interna a bancii“ si clauza care introducea un comision de risc. Bancile cu care lupta majoritatea clientilor sunt BCR, Volksbank, Raiffeisen si RBS. În acest moment, ANPC are 600 de sesizari de la clienti ai bancilor.

”Vrem înlaturarea din toate contractele de credit a tuturor clauzelor abuzive.” Anamaria Crintea

Sorin Buscu, Evz.ro

Cuvinte cheie: , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie