Intilnirea obligatorie cu mediatorul: cost sau beneficiu?
Companiile care intentioneaza sa se adreseze instantei vor fi obligate, incepand cu 9 ianuarie 2013, sa mearga mai intai la mediator. Noua lege prevede ca partile sa participe la o sedinta de informare gratuita privind avantajele medierii. In cele din urma insa, procedura ar putea implica anumite costuri, sesizeaza avocatul Codrut Avram.
„Inainte de sesizarea instantei de judecata sau a organului de urmarire penala, partile sau oricare dintre acestea sunt tinute sa incerce solutionarea conflictului prin mediere, sub sanctiunea prematuritatii introducerii cererii de chemare in judecata sau a plangerii penale”, prevede Legea 115/9 iulie 2012 pentru modificarea si completarea Legii 192/2006, privind medierea si organizarea profesiei de mediator.
Vizita la mediator presupune costuri?
Dovada incercarii de solutionare a conflictului prin mediere se face in baza unui proces verbal de informare, eliberat de mediator. Desi se mentioneaza ca aceasta sedinta de informare este gratuita, avocatul Codrut Avram sesizeaza anumite lacune in textul legii:
„Nicaieri in lege nu scrie ca procesul verbal este gratuit. Probabil ca va implica niste costuri”.
De altfel, in data de 16 septembrie 2012 a fost adoptata de catre Consiliului de Mediere, o propunere de Ghid privind informarea prealabila, care ridica problema costurilor:
„Forma de Ghid adoptata de membrii Consiliului reprezinta un document pe baza caruia se va discuta cu CSM si MJ cum se va face informarea prealabila, astfel incat mediatorii sa nu se transforme in „sponsori” ai bugetului national din care ar fi trebuit sa fie alocate fonduri pentru educarea publicului in ce priveste medierea”, se arata intr-un comunicat al Consiliului de Mediere.
Presedintele Consiliului de Mediere, Dorin Valeriu Badulescu, asigura ca mediatorul nu va percepe onorariu pentru sedinta de informare, desi „demersuri legate de corespondenta si alte costuri pe care le-ar putea face in biroul mediatorului vor trebui platite, dar in baza unor contracte, eventual„. Ghidul privind informarea prealabila, care va fi publicat in cateva saptamani, ar trebui sa clarifice acest aspect, potrivit lui Badulescu.
Mediatorul ramane neutru?
Avocatul Codrut Avram mai sustine ca noua lege ar putea pune in discutie si neutralitatea mediatorului:
„Spre exemplu, o firma trebuie, dupa 9 ianuarie 2013, sa vina in instanta cu procese verbale de informare depre avantajele medierii pentru fiecare litigiu, ceea ce inseamna ca aceasta se va adresa, probabil, aceluiasi mediator. Acest lucru inseamna o relatie de colaborare necontractuala. Va mai fi acel mediator neutru?”
Care sunt avantajele medierii?
Pe de alta parte, obligativitatea sedintei de informare pe care o prevede noua lege a medierii poate creste popularitatea acestei proceduri, ce ar conduce la o scadere a volumului de dosare pe rol si, in consecinta, la diminuarea perioadei de solutionare a acestora.
Principalele avantaje ale medierii sunt reprezentate de solutionarea litigiului intr-un timp relativ scurt si utilizarea unei posibile intelegeri intre parti, in obtinerea unei hotarari care sa constate intelegerea, ca rezultat al medierii, sustine Beatrice Onica-Jarka, avocat partener la Cunescu, Balaciu si Asociatii. In plus, costurile sunt mult mai mici, decat in cazul unui proces:
„Estimez costurile medierii la 20-25% din costurile instantei. In plus, daca au ajuns la o intelegere si este emis un acord de mediere, chiar daca litigiul se afla pe rolul instantei, aceasta e obligata sa ia act de acordul de mediere si la cererea partii sa se restituie taxa de timbru„, a explicat Dorin Valeriu Badulescu, presedintele Consiliului de Mediere.
In prezent, in Romania exista peste 3.000 de mediatori autorizati, iar in 2011, aproximativ 1.500-2.000 de dosare au fost retrase din instanta, in urma solutionarii.
Roxana Garaiman, Business24.ro
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!