Mariana Câmpeanu: Problema numarul 1 a României este ca nu am accesat bani europeni

 

Un numar de 1.400 de cereri de rambursare pe proiectele POSDRU vor intra în plata începând de saptamâna viitoare, fondurile de care dispun autoritatile în acest moment ridicându-se la 390 milioane de lei, a declarat miercuri ministrul Muncii si Protectiei Sociale, Mariana Câmpeanu, la finalul sedintei extraordinare a Consiliului National Tripartit pentru Dialog Social, care a avut loc la sediul Guvernului.

„Cele 1.400 de cereri de rambursare pe proiectele POSDRU, care au fost verificate deja conform criteriilor Instructiunii nr. 61, vor fi platite beneficiarilor începând de saptamâna viitoare. Fondurile pe care le avem la dispozitie în acest moment sunt de 390 milioane lei, suma acoperind fara probleme achitarea celor 1.400 de cereri de rambursare. Pe masura ce vor fi verificate pe Instructiunea 61, vor intra în plata si alte cereri de rambursare. Speram ca prin aceste masuri sa nu mai avem probleme la un eventual audit al Comisiei Europene”, a afirmat Mariana Câmpeanu.

Potrivit acesteia, principala problema a României în ultima perioada a fost reprezentata de faptul ca nu au fost accesate fondurile europene.
„Problema numarul 1 a României este ca nu am accesat bani europeni, toate proiectele si axele fiind în pericol de a fi suspendate. Tocmai de aceea, chiar de la începutul guvernarii, dl. prim-ministru Victor Ponta s-a angajat ca va face tot ce este posibil pentru ca aceste fonduri sa fie salvate, având în vedere ca ne aflam în faza de presuspendare a fondurilor derulate de Autoritatea de Management pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Masurile pe care le-am luat s-au concentrat pe cresterea ratei încasarilor si pe pregatirea perioadei 2014-2020. Platile pentru cofinantare au fost deja deblocate, iar plata TVA este la zi”, a mai spus Mariana Câmpeanu.

Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, a aratat, la începutul acestei saptamâni, la Bruxelles, ca exista sperante absolut reale ca România va putea evita pâna la finalul acestui an suspendarea Programului Operational Sectorial de Dezvoltare a Resurselor Umane (POSDRU) si va finaliza în decembrie toate acele solutii necesare a fi implementate astfel încât sa se poata relua transmiterea cererilor de rambursare catre Comisia Europeana în aceeasi luna.

Potrivit ministrului citat, corectiile financiare aplicate României pentru deficientele din cinci programe operationale s-ar putea ridica la câteva sute de milioane de euro, dintre care cele pentru Programul Operational Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) sunt estimate la 75 de milioane de euro. În prezent, POSDRU, gestionat de Ministerul Muncii, se afla în procedura de pre-suspendare.

Finantarea totala alocata prin Programul Operational Sectorial ‘Dezvoltarea Resurselor Umane’ pentru întreaga perioada de programare 2007-2013 este de aproximativ 4,25 miliarde euro, din care contributia UE este de 3,47 miliarde euro.

Agerpres.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie