Proiectul de lege privind autonomia Tinutului Secuiesc a fost respins de Senat

 

Plenul Senatului a respins, marti, proiectul legislativ privind statutul de autonomie al Tinutului Secuiesc, initiat înca din 2005 de senatorii UDMR de atunci Sogor Csaba si Becsek-Garda Dezso.

Proiectul legislativ cu caracter organic a primit 54 de voturi pentru respingere, cinci pentru adoptare si doua abtineri, Senatul fiind forul decizional.

Initiativa legislativa a fost respinsa înca din 2005 de Camera Deputatilor, iar la Senat proiectul a trenat mai multi ani, primind în iunie 2009 un raport negativ de la comisiile juridica si pentru administratie publica. Din decembrie 2009, proiectul a mai fost introdus de alte zece ori pe ordinea de zi a sedintelor de plen ale Senatului, însa nu s-a reusit niciodata votarea lui.

Cei doi initiatori sustineau în expunerea de motive ca „secuimea, populatia autohtona cu identitate nationala maghiara, majoritara în Tinutul Secuiesc, revendica autonomia teritoriala a acestei regiuni în conformitate cu prevederile documentelor internationale si cu practica în acest domeniu din statele Uniunii Europene”.

Ei argumentau propunerea lor legislativa si prin faptul ca raportul Parlamentului European cu privire la cererea de aderare a României la Uniunea Europeana, din 1 aprilie 2005, mentiona ca „protectia monoritatii maghiare necesita masuri suplimentare, în conformitate cu principiile subsidiaritatii si ale autoguvernarii”.

Raportul celor doua comisii subliniaza ca „niciun grup si nicio persoana nu poate exercita suveranitatea în nume propriu”, iar organizarea administrativ-teritoriala în regiune autonoma, cu tinut sau scaune, depaseste limitele organizarii statale a României asa cum este prevazuta la articolul 3 al Constitutiei, cu comunele, orasele si judetele ca singure unitati administrative recunoscute.

Cei doi initiatori nu mai sunt parlamentari. Sogor Csaba este în prezent deputat european al UDMR.

Mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie