Investitie de peste un miliard de euro in retele si licente

 

Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale (MCSI) estimeaza ca operatorii telecom care au participat la licitatia de spectru vor investi, în urmatorii ani, peste un miliard de euro în licente de telecomunicatii mobile si retele.

„Din perspectiva beneficiilor pentru statul român, acesta va încasa peste 682 milioane de euro numai din costurile licentelor. Daca adaugam la aceasta si investitiile care se vor face, atunci putem vorbi de peste un miliard de euro”, a declarat ministrul Comunicatiilor si Societatii Informationale, Dan Nica, într-un comunicat.

El a adaugat ca licitatia de spectru a fost un succes si, totodata, dovada ca România a reusit sa organizeze la standarde internationale cea mai mare licitatie din istoria telecom autohtona.

„Avem patru operatori nationali si o crestere de 77% a cantitatii de spectru pentru comunicatii mobile. Din aceasta perspectiva, putem anticipa ca vom vedea o piata a telecomunicatiilor mult mai activa, cu servicii 4G si servicii în premiera, la o calitate mult ridicata. O alta veste buna este ca aproape 700 de sate si comune nedeservite în prezent vor beneficia de servicii 3G. Speram ca operatorii nu se vor dezminti nici la nivelul tarifelor pe care le vor practica de acum înainte”, a mai spus Nica.

Adrian Dumitrache, Gandul.info

Cuvinte cheie: , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie