Varianta de rezerva pentru Oltchim

 

Ministrul Economiei Economiei, Daniel Chitoiu, a declarat, sâmbata, la Slatina, ca firma TISE, din Rusia, s-a aratat intersata de preluarea actiunilor de la combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea si ca în primavara acestui an ar fi trimis o scrisoare de intentie în acest sens.

Este vorba despre compania TISE, din Rusia, care a trimis o scrisoare neangajata în primavara acestui an.  A urmat apoi perioada de vara si am primit din nou o scrisoare prin care au zis ca situatia se amâna, dar îsi arata în continuare disponibilitatea „, a declarat ministrul Economiei.

Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care Dan Diaconescu, care a câstigat licitatia pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni de la Oltchim, se retrage, Daniel Chitoiu a declarat ca firma din Rusia, conform discutiilor initiale, ar fi interesata în continuare de preluarea combinatului.

Referindu-se la aceeasi situatie, premierul Victor Ponta a precizat ca, momentan, nu vrea sa faca alte remarci, spunând doar ca se declara rezervat

„Nu este vorba despre Dan Diaconescu, ci de orice investitor serios, dar, în situatia în care nu exista posibilitati sau nu exista bani, dati-mi voie sa fiu rezervat”, a declarat Victor Ponta.

Premierul a declarat ca Guvernul are si o varianta de rezerva în cazul în care privatizarea care a avut loc vineri nu se va concretiza si a spus ca primordiale sunt salariile oamenilor si investitiile de la Oltchim, el nefacând însa publica aceasta solutie de rezerva.

Mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie