Cu firme in insolventa si cu datorii la stat, Dan Diaconescu preia Oltchimul in nume propriu

 

Dan Diaconescu, declarat castigator al licitatiei pentru Oltchim, este actionar la trei companii care au înregistrat datorii de 2,3 milioane de euro la bugetul statului. Diaconescu, care spune ca va finanta Oltchimul, ba cu ajutorul poporului, ba prin intermediul unor investitori misteriosi, este si proprietarul OTV, care este în plin proces de insolventa.

Din dosarul de faliment al OTV rezulta ca datoriile totale ale televiziunii sunt de 6,5 milioane euro din care 600 000 euro catre finantele publice. Dan Diaconescu este cercetat de procurori pentru spalare de bani si evaziune fiscala si a fost trimis în judecata pentru santaj.

Dan Diaconescu nu a utilizat în „afacerea” Oltchim niciuna din firmele la care este actionar si care au datorii la stat, ci a depus oferta în nume propriu.

Diaconescu a câstigat, vineri, licitatia publica pentru pachetul de actiuni detinut de Ministerul Economiei la Oltchim devenind astfel noul actionar majoritar al combinatului. Diaconescu spune ca este pregatit sa investeasca 2 miliarde de lei în combinat, dar nu a precizat clar de unde vin banii. O analiza simpla a activitatii firmelor la care Diaconescu este actionar ne arata ca acestea nu sunt lipsite de probleme si de datorii catre stat.

Potrivit Oficiului National al Registrului Comertului, Dan Diaconescu este actionar la cinci companii: Preciziei Bussines Center, Oglinda Television, El Salt &RCP 2000, Oglinda Press, Dan Diaconescu Distribution L.D si Ocram Televiziune, companie care detine postul OTV. Potrivit informatiilor publicate de site-ul ANAF, în iunie doua din companiile la care Dan Diaconescu este actionar înregistrau datorii la stat de peste 1,75 milioane euro.

Cele mai multe datorii le înregistra compania Oglinda Press, la care Diaconescu este actionar cu 95%. Oglinda Press avea datorii totale de 7.035.582 lei, din care 7 milioane la bugetul de stat (din care 2,7 mil. lei TVA, impozit pe profit – 1 mil. lei, dobânzi si penalitati de 2,5 milioane de lei), 25.647 lei la pensii, 912 lei la somaj, 9023 la sanatate.

Oglinda Television (companie disctincta), unde Dan Diaconescu are 92% din actiuni, înregistra în iunie datorii totale catre bugetul de stat de 843.571 lei, din care 500.662 lei datorii la bugetul de stat, 259.998 lei la pensii, 8.800 lei la somaj, 74.773 lei la sanatate.

La datoriile celor doua companii se adauga si 600 000 euro pe care îi datoreaza Ocram Televiziune (care detine licenta OTV) la finantele locale. În total, companiile la care Dan Diaconescu este actionar au înregistrat datorii catre stat în valoare de 2.350.000 euro.

Gandul.info

Cuvinte cheie: , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie