Cat i-a costat pe americani sa-si salveze gigantii economici de la prabusire
Au trecut patru ani de când SUA a demarat un program masiv de salvare a sistemului financiar si al industriei auto de la faliment. Chiar daca o mare parte din bani a fost returnata, guvernul american înca detine participatii importante în companii precum AIG sau General Motors, si mai are de încasat circa 200 mld. dolari din programul de salvare.
Marile banci si-au platit datoriile cu dobânda, dar guvernul nu si-a recuperat înca banii pompati în banci de talie medie si mica
Fannie si Freddie au fost companii private create de guvernul federal pentru a usura accesul populatiei la credite ipotecare. Ele s-au prabusit în 2008 si au fost preluate de guvern. Deocamdata, tot profitul pe care îl fac este directionat catre autoritatile statului, crescând astfel nivelul datoriei returnate.
Gigantul din asigurari AIG este înca detinut în procent majoritar de guvern. Dar asta se va schimba curând. Trezoreria a vândut pâna acum o parte din actiunile achizitionate ca parte din programul de salvare si tocmai a anuntat ca va mai vinde alt pachet în valoare de 18 mld. dolari.
Banii pentru industria auto au mers catre doua companii: General Motors si Chrysler. Guvernul înca detine o portiune importanta din GM, a carei valoare reprezinta aproape suma integrala virata de statul american catre aceasta industrie.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!