Fondul de urgenta european incompatibil cu constitutia Germaniei?
Cei opt judecatori ai Curtii Constitutionale Federale de la Karlsruhe vor decide miercuri asupra compatibilitatii fondului de urgenta al zonei euro cu constitutia Germaniei, un element crucial în planurile anticriza ale liderilor europeni.
Decizia judecatorilor va fi urmarita „cu sufletul la gura” de investitorii de pe burse, pietele de obligatiuni si pietele valutare, dar si de lideri politici din Germania, Europa si întreaga lume, o hotarâre nefavorabila putând conduce chiar la caderea guvernului de la Berlin, potrivit The Guardian.
Dezbaterea vizeaza compatibilitatea Mecanismului European de Stabilitate si a pactului fiscal încheiat la începutul acestui an de liderii europeni cu constitutia Germaniei.
Respingerea celor doua proiecte europene de catre Curte ar declansa haosul pe pietele financiare si ar pune sub semnul întrebarii existenta monedei unice.
„Curtea Constitutionala germana nu-si poate permite sa fie vazuta ca neindependenta, dar de asemenea nu-si poate permite sa fie curtea care a darâmat guvernul. Va trebui sa încerce un cerc patrat, cu alte cuvinte sa nu dea jos guvernul si sa-si sublinieze independenta”, comenteaza pentru The Guardian Constanze Stelzenmuller, asociat senior pe probleme transatlantice la German Marhsall Fund, Berlin.
Decizia, programata pentru miercuri, este ultimul aviz necesar pentru functionarea Mecanismului European de Stabilitate si pentru ratificarea pactului fiscal. O hotarâre favorabila ar putea cuprinde însa anumite limitari, precum conditionarea totala sau partiala a aplicarii ei de modificarea constitutiei germane.
O sursa guvernamentala germana a declarat pentru The Observer ca institutia „este foarte independenta si poate produce întotdeauna o surpriza”.
„Nimeni nu stie ce se va întâmpla pe 12 septembrie„, spune oficialul citat.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!