Parcurile fotovoltaice, posibila solutie pentru terenurile de milioane de euro de la marginea oraselor
Zeci de proiecte de parcuri industriale stau blocate de mai bine de trei ani si vor ramâne asa pâna ce gradul de neocupare al spatiilor existente va coborî la 3%-5%. Pâna atunci însa, investitorii care au îngropat milioane de euro în sute de hectare de teren analizeaza solutii de valorificare a loturilor neutilizate
Peste 1.200 de hectare de teren au fost cumparate în jurul marilor orase pentru ceea ce ar fi urmat sa devina noua industrie a României. Scaderea consumului si lipsa de interes manifestata de investitori pentru zona de productie locala trag însa în jos un sector care ar fi trebuit sa duca la relansarea economiei. Numai în Bucuresti, în jurul caruia s-a dezvoltat cea mai mare suprafata de spatii industriale moderne din tara, circa 120.000 mp stau neînchiriati. Situatia este similara si în orase ca Ploiesti, unde gradul de neocupare este de 10%, sau Timisoara si Arad, cu rate mai mari de neocupare, care ajung pâna la 15%. Consultantii imobiliari vad anul 2012 ca fiind cel mai slab din punctul de vedere al cererii si al volumului de spatii închiriate.
La nivel national, s-au înregistrat 16 tranzactii în primul semestru al anului, cu o suprafata medie de 3.300 mp. Vânzarea fabricii Nokia catre producatorul de electrocasnice De’Longhi (35.000 mp) si închirierea de catre Draexlmaier a 2.400 mp în Olympian Park Brasov au fost cele mai mari tranzactii din aceasta perioada. „Constructia de noi parcuri industriale, în urmatorii ani, este strict legata de scaderea gradului de neocupare la nivelul de 3%-5%. Pâna atunci nu vom vedea decât constructii de tipul «build-to-suit», în care se dezvolta spatii specifice la cererea unui anumit client“, spune Marian Orzu, directorul departamentului industrial al CBRE România.
Solutia salvatoare
O varianta pentru dezvoltatorii imobiliari care analizeaza posibilitati de valorificare a terenurilor neexploatate ar putea fi vânzarea sau închirierea lor catre investitori interesati de energia solara. Acest sector are un potential de dezvoltare uluitor. Numai realizarea centralelor fotovoltaice pentru care s-au obtinut deja avize si contracte de racordare va atrage investitii de 1,9 mld. euro, cu 400 mil. euro peste nivelul atras de energia eoliana în doi ani de dezvoltare. Florin Furdui sustine ca pe o parte din terenurile care au devenit o povara pentru proprietari pot fi dezvoltate parcuri fotovoltaice. Solutia ar putea fi viabila numai daca proprietarii acestor loturi ar fi dispusi sa reduca pretul substantial, deoarece costul terenului într-un proiect energetic trebuie sa fie foarte mic, considera omul de afaceri Gheorghe Manole, proprietarul grupului Eximprod, producator de echipamente pentru industria electricitatii. „Din suprafata totala achizitionata pentru dezvoltari de parcuri industriale, doar câteva procente pot trece în zona investitiilor în energie regenerabila. Când alegi un teren pentru dezvoltari industriale, te uiti sa aiba acces la infrastructura rutiera si utilitati. Aceste elemente aduc plusvaloare terenului si îl fac inaccesibil unor proiecte de parcuri de energie alternativa. O dezvoltare de parc fotovoltaic are nevoie de terenuri neagricole, pe care nu se poate face nici agricultura, dar care nu au nici valoare imobiliara“, explica Gheorghe Manole.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!