TVA-ul redus inseamna scaderea preturilor la raft cu procentul cu care se micsoreaza taxa

 

Reducerea TVA la alimente va servi în mod direct interesele consumatorilor din România prin scaderea preturilor la raft cu acelasi procent cu care se va micsora taxa, sustine Asociatia Marilor Retele Comerciale din România (AMRCR).

Delia Nica

„Consumatorii din România au nevoie de reducerea TVA la alimente de la 24% la 9%. O astfel de masura va contribui, în opinia noastra, la reducerea evaziunii fiscale, la încurajarea producatorilor locali si va stimula cu siguranta si consumul. În consecinta, salutam si sustinem intentia guvernului de a reduce TVA la alimente si speram ca se va concretiza cât mai curând„, a declarat într-un comunicat Delia Nica, vicepresedintele AMRCR.

Ea a spus ca majoritatea statelor europene aplica niveluri reduse de TVA pentru alimentele de baza, acestea situându-se între 0% în Marea Britanie si 14% în Cehia.

Potrivit AMRCR, toate tarile din Europa Centrala si de Est aplica niveluri reduse de TVA. Astfel, în Polonia cota de TVA pentru produsele alimentare este de 5%, în Bulgaria de 9%, iar în Slovenia de 8,5%.

Mediafax.ro

Cuvinte cheie: , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie