Constantin Slav investeste 4 milioane de euro in Magazinul Titan
Magazinul Titan din Bucuresti va fi consolidat si modernizat, iar suprafata de vânzare va fi extinsa cu 3.500 de metri patrati, ultimul etaj urmând sa gazduiasca o terasa, a declarat agentiei Mediafax George Paica, directorul comercial al Titan Shopping Center, firma care detine centrul comercial.
Lucrarile de reamenajare a magazinului au început pe 1 iulie, iar proiectul se va finaliza în doua etape. Parterul si primele doua etaje vor fi reabilitate pâna pe 1 decembrie 2012, iar cea de-a doua etapa, care prevede modernizarea etajelor 3,4 si 5, va fi încheiata pe 1 aprilie 2013.
Suprafata centrului comercial va fi extinsa de la 10.000 de metri patrati utlili, cât masoara în prezent, la 13.500 de metri patrati.
„Conceptul pe care îl dezvoltam este de magazin de proximitate. De aceea pastram cei mai buni chiriasi ai complexului, cei cu care clientii s-au obisnuit în ultimii 20 de ani (aproximativ 50% din spatiile comerciale) si, pe lânga acestia, vom aduce noi chiriasi, care vor extinde mixul de servicii si produse. Pe lânga clientii din zona de fashion, este sigura intrarea în proiect a unor retaileri ca Vodafone, Sensiblu, Mega Image, Viva Sport, B&B Collention, DePurtat, Tonino Lamborghini Caffe si altii”, a spus Paica.
El a adaugat ca investitia în modernizarea magazinului va depasi patru milioane de euro.
Firma Titan Shopping Center este detinuta, potrivit datelor disponibile la Registru Comertului, de Constantin Slav.
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!