Trangaz si Romgaz: companii ce trebuiau sa aiba deja un management privat

 

Guvernul nu a numit până acum nici o echipă privată de management la conducerea firmelor de stat. Primul pas făcut în mai, când a venit la putere, a fost rezilierea contractului cu consultantul angajat în acest scop.

Directorii puşi politic la cârma câtorva zeci de companii mari de stat de către fiecare partid venit la guvernare vor mai avea un răgaz de cel puţin câteva luni până să fie înlocuiţi de managerii privaţi.

Fondul Monetar Inter-naţional (FMI) a cerut Guvernului, în cadrul actualului acord stand-by, numirea unor echipe private de management la conducerea a 15 companii de stat.

Dacă este foarte probabil că rezultatele noilor manageri nu ar fi spectaculoase – ei lovindu-se în viitor de aceleaşi probleme ca şi predecesorii lor numiţi politic, anume blocaje financiare, subfinanţare de la buget, arierate, licitaţii trucate, relaţii dificile cu autorităţile fiscale, speranţele FMI sunt că noii manageri vor stopa hemoragia banilor publici către buzunare private. Din acest punct de vedere numirea managementului profesionist la Hidroelectrica sau la Compania de Autostrăzi s-ar putea dovedi stavile împotriva scurgerii banilor către buzunarele cumpărătorilor de energie ieftină sau a regilor asfaltului.

Ce companii trebuiau să aibă deja management privat?

Potrivit scrisorii de intenţie semnate în februarie 2012, până la jumătatea anului urmau să fie selectate echipele de management pentru Poşta Română, Tarom, Electrificare CFR, Complexul Energetic Oltenia, Electrica Furnizare, Hidroelectrica, Romarm, Oltchim. Totodată, statul se angaja să suplimenteze managementul privat şi la CFR, CFR Călători, Nuclearelectrica, Transgaz, Transelectrica, Romgaz şi Porturi Maritime Constanţa.

Deşi nu a fost capabil să selecteze managerii privaţi ceruţi de FMI, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA) plusează verbal, afirmând că administratorii privaţi nu vor fi selectaţi doar la 15 companii, ci la 48.

„Au fost stabilite 48 de companii şi societăţi naţionale pentru implementarea managementului privat. (…) Procesul de selecţie a managerilor privaţi şi a board-ului se va finaliza în cursul acestui an”, a declarat recent Daniel Chiţoiu, ministrul de resort.

Cea mai avansată societate este Hidroelectrica, companie aflată în insolvenţă. Aici, procesul de selecţie a board-ului este în curs, au fost depuse 37 de oferte, iar în prezent sunt derulate interviuri.Ministrul a precizat că până la sfârşitul lunii iulie ar putea fi definitivată lista scurtă de candidaţi, noul board urmând să-şi intre în atribuţii după ieşirea Hidroelectrica din insolvenţă.

Uite consultantul, nu e consultantul

Selecţia managerilor privaţi urma să fie efectuată de către MECMA, acesta urmând să fie asistat de un consultant. În luna octombrie a anului trecut, MECMA a selectat firma Pedersen& Partners cu acest scop. Proaspăt venită la putere în luna mai 2012, conducerea MECMA a reziliat contractul cu firma în cauză, fără a oferi informaţii publice privitoare la motive. Compania de executive search a anunţat, fără să dea detalii, că motivul a fost reprezentat de unele modificări promovate de minister. MECMA a anunţat că retrage documentaţia de licitaţie, urmând să o reia ulterior, la o dată pe care nu a anunţat-o.

Selecţia managerilor e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire

Chiar dacă a reziliat contractul cu Pedersen&Partners, neavând deocamdată consultant pentru procesul de selecţie şi chiar dacă termenele cu FMI au fost încălcate, MECMA asigură că totul se desfăşoară conform planului.

Procesul de recrutare a managerilor privaţi la companiile de stat merge conform planului şi nu a fost afectat de încetarea contractului cu firma de executive search Pedersen&Partners, au declarat, pentru economica.net, oficiali ai MECMA.

La Ministerul Transporturilor, cealaltă instituţie ce coordonează companii cu pierderi de sute de milioane de euro (numai cele ale Tarom s-au cifrat în 2011 la 80 milioane euro), nu se întâmplă nimic. În cele două luni de la numirea sa, ministrul Ovidiu Silaghi nu a făcut niciodată referire la vreun progres înregistrat în numirea managerilor privaţi. Ziarul „Româania liberă” a adresat ieri câteva întrebări în acest sens ministerului, rămase însă fără răspuns.

Doru Cireasa, Romania Libera.ro

Cuvinte cheie: , , , , , ,

 

Niciun comentariu

Adaugă părerea ta!

Adaugă părerea ta


 

Distribuie