Faliment la conservă
România are cel mai mare potențial piscicol din sud-estul Europei, dar se situează pe ultimul loc din Uniunea Europeană în ceea ce privește procesarea peștelui.
Din punctul de vedere al potențialului piscicol, România se situează pe primul loc în Europa de sud-est, cu o rețea hidrografică de 843.710 ha. Potrivit datelor furnizate de Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură(ANPA), suprafaţa amenajată pentru piscicultură este de 85.216 ha, din care 77.312 ha de crescătorii piscicole şi 7.904 ha de pepiniere piscicole. Principalele specii de peşti cultivate sunt: crap comun, caras, ciprinide asiatice (sânger, cosaş, novac), păstrăv-curcubeu, indigen, fântânel, şalău, ştiucă, somn, iar producția din acvacultură este de circa 17.000 de tone anual. În ceea ce priveşte prelucrarea, segmentul cu adaos comercial mai mare, lucrurile stau şi mai prost.
Falimente în lanț
Până la sfârşitul anilor ‘90, în România existau multe fabrici de conserve şi preparate din peşte, inclusiv câteva foarte mari, precum cele de la Tulcea, Constanţa, Brăila, Galaţi şi Bucureşti, care asigurau întregul consum intern şi furnizau și mari cantităţi la export. Începând din anul 1997, rând pe rând, aceste fabrici au intrat în faliment și au fost închise. Au falimentat chiar și unele construite după 1990. De exemplu, la Jurilovca, în județul Tulcea, în 2002, un grup de investitori români a demarat un proiect pentru construirea unei fabrici moderne de procesare a peştelui. În valoare de circa 8 mil. dolari, proiectul a fost finanţat cu 2 mil. dolari din fonduri SAPARD şi cu 6 mil. din fonduri proprii. Fabrica a fost dotată cu linii de utilaje ultramoderne, importate de la firme de prestigiu din Europa. Dar, după doar trei ani de la darea în funcțiune, fabrica a intrat în faliment, deoarece costurile de producție nu-i permiteau să facă față concurenței generate de importurile care invadaseră piața din România.
Toate guvernele sunt vinovate
Constantin Chiriazic, președintele ANPA Tulcea, fost director comercial la una dintre cele mai mari întreprinderi de industrializarea peștelui din România, SC Tulco SA, consideră că falimentarea fabricilor de prelucrare trebuie pusă în sarcina tuturor guvernelor care s-au succedat la Palatul Victoria în ultimii 15 ani: „Și-au bătut joc de unul dintre puținele sectoare industriale care se baza pe un potential autohton imens de materie primă, adică de pește de cea mai bună calitate, iar rezultatul este că astăzi importăm preparate și mai ales conserve din pește, inclusiv pentru rezervele statului, ceea ce este o crimă economică“, ne-a declarat Chiriazic. La rândul ei, flota românească de pescuit oceanic, cu cele 40 de pescadoare, a dispărut după 1990. Nu au supravieţuit nici măcar navele moderne la acea dată, care aveau la bord linii tehnologice de prelucrare şi conservare – adevărate fabrici plutitoare de conserve şi preparate din peşte. Este greu de spus azi dacă dispariţia flotei de pescuit oceanic a condus la declinul fabricilor de prelucrare şi conservare a peştelui sau, dimpotrivă, declinul fabricilor a determinat dispariţia vaselor de pescuit.
O fărâmă de speranță
Potrivit ANPA, la ora actuală în România funcţionează circa 100 de unităţi mici de procesare primară a peştelui şi producerea de semiconserve. Există totuși și câteva societăți mari, precum Negro 2000 SRL din București și Ocean Fish SRL din Afumați, județul Ilfov. Însă, pentru realizarea preparatelor pe care le furnizează marilor centre comerciale, acestea se bazează nu pe producția piscicolă internă, ci pe importul de pește, de icre și de alte produse piscicole. De exemplu, Negro SRL importă o mare cantitate de pește oceanic congelat. De asemenea, importă icre congelate și icre sărate, precum și o mare varietate de conserve.
Niciuna dintre cele două societăți, care, practic, își împart piața românească de profil, nu folosesc decât în mică măsură pește din producția internă. Motivul? Peștele din import este de calitate mai bună, iar conservele sunt mult mai ieftine.
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!