In sfarsit, masuri economice
Imediat după instalarea guvernului Ponta am aşteptat un pachet minim de măsuri care să stimuleze sectorul privat şi, mai departe, contribuţia acestuia la creşterea economică. În fapt, cred că aşteptam mai degrabă ieşirea României din cercurile vicioase cauzate de austeritatea exclusivă. Astăzi, din ce în ce mai puţini economişti consideră că austeritatea puternică care să determine viteze ridicate de ajustare fiscală – pe termen scurt – mai reprezintă o soluţie viabilă. Majoritatea economiştilor sunt de acord cu ajustarea fiscală continuă, pe un temen mediu, dacă nu chiar lung pentru anumite ţări. Însă aceiaşi economişti au o abordare consensuală în ceea ce priveşte folosirea oricărui spaţiu fiscal creat prin ajustarea cheltuielilor (variantă optimă relativ la ajustarea prin creştere de impozite şi taxe) pentru a stimula oferta agregată, pentru a mări rata de creştere a PIB potenţial, a crea locuri de muncă etc Sunt de acord cu un mix eficient între ajustare şi creştere economică.
Tocmai de aceea, măsurile economice implementate/propuse de guvernul Ponta reprezintă un bun început. Este evident că România trebuie să continue ajustarea fiscală pe termen mediu. Dar acest proces poate fi făcut prin balansarea dinspre latura cantitativă a ajustării (simpla tăiere a unor cheltuieli / creşteri de impozite şi taxe) spre latura calitativă a ajustării – creşterea efectului de multiplicare prin prioritizarea investiţiilor publice, raţionalizarea cheltuielilor publice pentru achiziţia de bunuri şi servicii, reducerea arieratelor, chiar şi prin asigurarea unui management privat la companiile de stat, reforma în domeniul sănătăţii etc
Dacă România continua strategia din ultimii ani – măsuri exclusive de austeritate – risca să intre într-un labirint, format din cel puţin trei cercuri vicioase.
Primul cerc vicios este cel determinat de credinţa că austeritatea exclusivă determină o creştere de credibilitate pe pieţele internaţionale, costuri de împrumut mai mici, stabilitate pe CDS uri s.a. Nimic mai fals. Este demonstrat prin exemplele din Zona Euro (şi nu numai) că pieţele financiare sunt schizofrenice, aşa cum plastic le punea eticheta Olivier Blanchard, economist sef FMI. Pe de o parte te încurajează să adopţi măsuri puternice de austeritate pentru a reduce deficitele şi pe de altă parte, după ce te împrumută, se uită să vadă dacă ai perspective de creştere economică. Pentru că banii trebuie daţi înapoi, nu-i aşa?
Eh, tocmai aici trebuie să joace bine autorităţile noastre. Să inoveze, să meargă pe sârmă, adică să combine ajustarea fiscală pe termen mediu (încă o dată, bine ar fi doar pe partea de cheltuieli – inutile) cu măsuri de relansare economică (dacă s-ar putea cu costuri bugetare cât mai mici şi efecte de multiplicare cât mai mari). Mai pe scurt, să adopte o politică fiscală pro creştere.
Al doilea cerc vicios pe care România îl poate evita dacă joacă inteligent este cel dat de înlănţuirea măsuri de austeritate în mod exclusiv ® creştere economică redusă ® rată redusă de creştere a veniturilor bugetare (pe fondul reducerii ratei de ajustare pe cheltuieli) ® neatingerea ţintei de deficit ® noi măsuri de corecţie … Gura de oxigen dată pentru 92% dintre firmele active prin stabilirea plăţii TVA la încasarea facturii pentru firmele cu cifra de afaceri mai mica de 500 mii euro cu conditia ca derularea decontarilor sa se faca numai prin banci şi scutirea de la plata penalitatilor pentru debitorii statului, pentru obligatiile de plata achitate in perioada 01.09.2012-31.12.2012 este binevenită. Măsurile au un impact bugetar neutru/pozitiv. Prima măsură este complementară nedeductibilităţii TVA la plătitor decât la momentul plăţii iar a adoua poate avea chiar impact pozitiv în condiţiile în care creşte gradul de conformare la plată.
Al treilea cerc vicios din care România încearcă să iasă este cel legat de “mersul în gol”. Creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene prin TVA eligibil la decontare pentru proiectele finanţate din fonduri europene, stimularea ocupării prin eliminarea contribuţiilor de asigurari sociale la fondul de sanatate, pensii, somaj, pentru intreprinzatorii care angajeaza persoane aflate in somaj sub 25 ani si peste 55 ani şi mai ales cresterea deductibilitatii cheltuielilor de cercetare dezvoltare de la 20% la 50% sunt de natură (chiar dacă într-o fază incipientă) să plaseze România dinspre un model cu creştere economică exogenă spre unul în care să predomine motoarele de creştere economică endogenă. Un model sustenabil, care să stimuleze investitiile inovative, crearea de locuri de muncă în industrii cu valoare adăugată ridicată, investiţii în capitalul uman şi cercetare dezvoltare.
Oricum, încă o dată spun. Autorităţile trebuie să joace inteligent. România nu are spaţiu fiscal pentru măsuri de stimulare economică de magnitudine mare. Trebuie să joace zgârcit, altfel putând cădea din nou în cercul vicios dat de neatingerea ţintei de deficit/neîndeplinirea condiţionalităţilor din acordul cu creditorii internaţionali ®lipsă de încredere ® creşterea costurilor de împrumut ® default parţial pe pieţele externe de capitaluri ® criză de lichiditate la nivel bugetar (similară celei în care am fost în 2009) ® noi măsuri de austeritate.
Cristian Socol, Contributors.ro
Distribuie
Niciun comentariu
Adaugă părerea ta!